Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că femeia de 37 de ani s-a sinucis marţi seară, pe corpul acesteia neexistând urme de violenţă.
„A avut loc o sinucidere în Timişoara. Este vorba de o femeie în vârstă de 37 de ani, din municipiu. Nu există suspiciuni că decesul ar fi survenit în alt mod, neexistând urme de violenţă pe corp”, a spus Mirela Draghicioiu.
Potrivit poliţiştilor, femeia a fost găsită spânzurată de caloriferul din baie. Aceasta era notar public în Timişoara şi a lăsat un bilet de adio pe care a scris: „Nu mai pot să lupt cu zgomotul. Mi-e tare frig, deşi nu e noiembrie. Iartă-mă”.