- Home
- Social
- TIMIŞOARA, (24.07.2014, 17:46)
- , Liliana Iedu
Timişoara: Un bărbat care a tras mai multe focuri de armă asupra unei maşini cu pasageri, reţinut
Un bărbat de 38 de ani care marţi seară a tras mai multe focuri de armă asupra unei maşini în care se aflau trei persoane a fost reţinut, joi, urmând să fie dus la Tribunalul Timiş, cu propunere de arestare preventivă.
![Imaginea articolului Timişoara: Un bărbat care a tras mai multe focuri de armă asupra unei maşini cu pasageri, reţinut](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/12971603/1/pistol-shutterstock.jpg?width=560)
Timişoara: Un bărbat care a tras mai multe focuri de armă asupra unei maşini cu pasageri, reţinut (Imagine: Shutterstock)
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Parchetul Curţii de Apel Timişoara, Ion Ciprian Dăscălescu (38 de ani) a fost reţinut pentru tentativă de omor calificat, distrugere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.
El urmează să fie dus la Tribunalul Timiş, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Marţi seară, în zona Stadionului de fotbal ”Dan Păltinişanu” din Timişoara, Dăscălescu a tras mai multe focuri cu o armă letală de calibrul 9 milimetri asupra unui autoturism parcat în care se aflau trei persoane.
Proiectilele s-au oprit în grila radiatorului, în portiera dreapt- faţă, unde se afla una dintre persoane, şi în uşa din spate a autovehiculului.
Nimeni nu a fost rănit, însă în urma incidentului au fost provocate avarii autoturismului.
Potrivit poliţiştilor din Timiş, în momentul în care a tras focurile de armă asupra maşinii, Dăscălescu era pasager într-un alt autoturism.
Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că în acest incident au fost implicaţi Ciprian Dăscălescu şi Marius Calafeteanu, care ”probabil îşi reglau conturile”, ambii fiind implicaţi în mai multe scandaluri în judeţul Timiş.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=12971603&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe