Timişorenii care îşi scutură covoarele şi păturile pe fereastră vor fi amendaţi

Timişorenii care îşi vor scutura păturile sau covoarele pe ferestre ori pe balcoane vor fi amendaţi de Poliţia Locală, în urma unei decizii de marţi a consilierilor locali, valoarea amenzilor fiind de 500 - 1.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv 1.000-2.500 de lei pentru persoane juridice.

Urmărește
486 afișări
Imaginea articolului Timişorenii care îşi scutură covoarele şi păturile pe fereastră vor fi amendaţi

Timişorenii care îşi scutură covoarele şi păturile pe fereastră vor fi amendaţi (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Consiliul Local Timişoara a decis, în şedinţa de marţi, cu 21 de voturi "pentru" şi o abţinere, modificarea unei hotărâri din anul 2007 care stabilea sancţionarea contravenţiilor în municipiu.

Potrivit acestei modificări, persoanele care vor scutura pături, covoare sau alte obiecte de aceeaşi natură de pe fereastră sau de la balcon vor fi amendate cu 500 până la 1.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, şi 1.000-2.500 de lei, pentru persoane juridice.

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, la finalul şedinţei de Consiliu Local, că decizia luată marţi de consilieri ţine de respectarea unor norme de civilizaţie şi că nu este normal ca tot praful din covoare ori carpete să ajungă la vecinul de la etajul inferior.

"Nu e nicio invenţie a noastră, cred că ţine de respectarea unor norme de civilizaţie elementară şi de respectul faţă de ceilalţi, pentru că nu este normal ca de la un geam de la etajul al treilea să scuturi carpete de praf, ca praful respectiv să intre în apartamentul celor de sub tine. Nu m-am uitat dacă intră şi prosoapele de bucătărie în această prevedere, Poliţia Locală are aceste detalii, nu am nomenclatorul de astfel de obiecte care pot fi scuturate sau nu", a declarat primarul Nicolae Robu.

Hotărârea veche, din anul 2007, interzicea locuitorilor municipiului Timişoara uscarea hainelor pe împrejmuire şi pe echipamentele amplasate în spaţiile de joacă, precum şi să întindă rufele spălate la uscat în balcoane deschise, pe suport în afara balcoanelor sau în jurul imobilelor de locuit. Această prevedere rămâne valabilă şi în noua hotărâre.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici