„Aşa cum obişnuim de peste două decenii, în prima duminică a lunii iulie sărbătorim Ziua Justiţiei, eveniment cu o deosebită însemnătate pentru profesioniştii dreptului, ce are menirea de a reaminti – simbolic – importanţa şi rolul unui act de justiţie de calitate, ca reper al societăţii democratice. Mai mult ca oricând, îmi doresc ca mesajul meu să fie unul de solidaritate şi responsabilitate, în momentele dificile prin care trece nu doar societatea românească, ci întreaga omenire”, transmite preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Cu această ocazie, Ţînţ le-a mulţumit magistraţilor „pentru curajul, dedicarea şi profesionalismul” cu care şi-au adus la îndeplinire menirea, într-un an marcat de evenimente fără precedent.
„Îi asigur că eforturile pe care le depun pentru asigurarea funcţionării justiţiei, ca serviciu public în slujba cetăţeanului, sunt conştientizate şi apreciate. Îmi exprim, de asemenea, respectul şi aprecierea pentru contribuţia adusă de ceilalţi profesionişti ai dreptului, reuşind împreună să garantăm accesul liber la justiţie al cetăţeanului, indiferent de problemele întâmpinate în condiţiile actuale.
Simbolistica profundă a acestei zile de sărbătoare pentru justiţia românească îmi oferă ocazia de a reaminti că este datoria noastră, prin unitate profesională şi morală, să identificăm toate pârghiile necesare pentru menţinerea actului de justiţie la cele mai înalte standarde, în scopul protejării fiecărui cetăţean împotriva oricărei forme de arbitrariu. Acest deziderat îl putem atinge numai conlucrând spre găsirea echilibrului social necesar respectării supremaţiei legii”, a subliniat Ţînţ.
Ziua Justiţiei se sărbătoreşte în prima duminică a lunii iulie, respectiv la 5 iulie anul acesta. Sărbătoarea a fost instituită în anul 1994, prin Hotărârea nr. 364 a Guvernului României.