- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (12.03.2018, 14:17)
- Departamentul Social - Mediafax
Toader ia în calcul sesizarea CCR dacă Iohannis nu semnează revocarea lui Kovesi: Este dificil să feliciţi pe cineva că a încălcat Constituţia/ Procurorii din CSM au luat o hotărâre instant. Acum e greu să motiveze
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că procurorii din CSM au luat o hotărâre rapidă, "instant", referindu-se la avizul negativ dat propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, precizând că acum acestora le este greu să motiveze.
Urmărește
11503 afișări
Toader, despre Kovesi: Procurorii din CSM au luat o hotărâre instant. Acum e greu să motiveze
"Va merge (la Preşedinţie -n.r.) imediat ce va fi gata (motivarea -n.r.). Procurorii din Secţia Consiliului Superior al Magistraturii au luat o hotărâre instant, aşa, o rapidă, în câteva minute. În realitate, cred că au fost mai puţin de 10 minute că eram acolo. Eu am făcut afirmaţiile pe care le-am făcut şi pe care mi le menţin. Acum, vă daţi seama că le este greu ca să motiveze contra evidenţei", a declarat Tudorel Toader, la Ministerul Justiţiei, pentru Antena 3.
Ministrul a reiterat acuzaţiile la adresa procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.
"Uniunea se adresează Poloniei cerând imperativ să respecte statul de drept, să respecte hotărârile deciziile Curţii Constiuţionale. Deci este grav, indiscutabil, dacă într-o ţară nu se respectă hotărârile Curţii Constituţionale şi s-a ajuns la acaestă tensiune între Polonia şi Uniunea Europeană. Respectând proporţiile, coborând la nivelul naţional, de exemplu, cred că este greu să explici faptul că un demnitar încalcă în jumătate de an de trei ori Constituţia, generează trei conflicte juridice de natură constituţională, al treilea de respingere e adevărat, faci o astfel de constatare după care pe autorul acelor încălcări să-l feliciţi", a mai spus ministrul Justiţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Toader: Sunt pregătit să sesizez CCR. E dificil să feliciţi pe cineva că a încălcat Constituţia
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că este pregătit să sesizeze Curtea Constituţională a României în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis va refuza să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi, ministrul menţionând că deocamdată aşteaptă motivarea avizului negativ al procurorilor CSM.
"Sunt pregătit să se sesizez CCR. (..) Hotărârea a fost luată în câteva minute, dar motivarea durează de vreo două săptămâni pentru că e dificil să motivezi contra evidenţei. E dificil să feliciţi pe cineva pe motivul că a încălcat de trei ori Constituţia, adică trei conflicte juridice de natură constituţională, în jumătate de an, de aceeaşi persoană, între puterile statului, chiar dacă al treilea Curtea zis că se respinge, dar considerntele sunt ad literam ca la decizia 68 de admitere. Prin urmare, zic eu, să aşteptăm motivarea secţiei de procurori, să aşteptăm hotărârea preşedintelui, după care decidem. Ca astăzi, mâine să ne îndeplinim atribuţiile pe care le avem de îndeplinit şi nu să ne preocupe ce vom face în situaţia în care. Vom vedea atunci şi vom proceda în consecinţă", a spus ministrul Justiţiei.
Întrebat ce le reproşează procurorilor din CSM, Toader a răspuns: "Nu le reproşez nimic, pentru că ştiţi că tot românul îşi cunoaşte atribuţiile de serviciu pe care le are şi că tot românul îşi îndeplineşte corect, loial şi la timp respectivele atribuţiuni".
Senatorul PSD, Adrian Ţuţuianu, a declarat, după demararea procedurii de revocarea la Laurei Codruţa Kovesi, că dacă preşedintele Klaus Iohannis va refuza să ia act de solicitare soluţia este sesizarea Curţii Constituţionale.
„Este opinia mea, în calitatea de senator şi de om care se pricepe puţin la lege. Dacă preşedintele va refuza să ia act de solicitarea de revocare făcută de ministrul Justiţiei, soluţia este aceea a sesizării Curţii Constituţionale, pentru că ne-am afla în situaţia unui conflict constituţional între puterile statului. Soluţia apelării la CCR stă în mâna preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului sau preşedintei CSM”, a precizat Ţuţuianu, la Parlament.
Senatorul PSD a adăugat că tot juridic ar fi posibil ca orice persoană interesată să se adreseze instanţei de contencios-administrativ.
„De asemenea, stau şi mă gândesc acum că tot juridic ar fi posibil ca orice persoană interesată să se adreseze instanţei de contencios-administrativ, pentru că refuzul preşedintelui s-ar încadra în situaţia prevăzută de legea contenciosului-administrativ. Dacă Constituţia îţi spune că preşedintele decide, cum ar putea fi iscat acest conflict constituţional? Explicaţia foarte completă şi argumentată juridic a dat-o fostul preşedinte al CCR, domnul profesor Vida. Este o explicaţie corectă, bine fundamentată juridic, şi aş vrea să vă spun foarte clar că aici nu e vorba nici de o luare de poziţie politică şi nici de o dispută politică, aici e vorba pur şi simplu de aplicarea unui text constituţional în limitele şi litera Constituţiei”, a susţinut Ţuţuianu
În ceea ce priveşte şi poziţia fostului judecător al CCR, Augustin Zegrean, potrivit căreia tocmai Constituţia îi dă dreptul de a decide preşedintelui
Pe 27 februarie, Secţia pentru Procurori a CSM a dat aviz negativ pentru revocarea lui Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, avizul fiind unul consultativ.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe