Prima pagină » Social » TRAFIC DEVIAT de pe Autostrada Soarelui, din cauza unui accident rutier. Circulaţia, reluată după aproape o oră

TRAFIC DEVIAT de pe Autostrada Soarelui, din cauza unui accident rutier. Circulaţia, reluată după aproape o oră

Traficul rutier a fost deviat, duminică seară, de pe Autostrada A2, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. Circulaţia a fost reluată după 45 de minute.
TRAFIC DEVIAT de pe Autostrada Soarelui, din cauza unui accident rutier. Circulaţia, reluată după aproape o oră

UPDATE 21:20 – Circulaţia rutieră a fost reluată

Traficul rutier deviat, duminică seară, de pe Autostrada A2, prin localitatea Lehliu, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme, a fost reluat, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia a fost reluată, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, începând cu ora 20.45.

Traficul rutier a fost deviat din cauza unui accident de circulaţie petrecut, în jurul orei 20.00, în care au fost implicate cinci autoturisme, de pe A2 Constanţa – Bucureşti, de la km 143 al autostrăzii, de la Feteşti până la Lehliu.

Accidentul s-a petrecut la kilometrul 103 al autostrăzii Bucureşti – Constanţa, pe sensul de mers spre Capitală, iar din primele date de la faţa locului a reieşit că o persoană ar fi fost rănită.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, din cauza accidentului de circulaţie, în care au fost implicate cinci autoturisme, traficul rutier a fost deviat de pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa prin localitatea Lehliu.

Poliţiştii rutieri atrag atenţia conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită la volan şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului.

Infotrafic a mai informat că pe autostrada A2, duminică seară, traficul rutier a fost intens, iar la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul de mers către Bucureşti, pe banda destinată achitării pe loc a peajului, s-a format o coloană de autovehicule care măsoară aproximativ 400-500 de metri, iar pe benzile 2 şi 3 se circula cu o viteză de aproximativ 40-50 de km/h.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe aceeaşi autostradă, tot pe sensul către Bucureşti, un autocar cu ucraineni, adulţi şi copii, s-a răsturnat, iar două persoane şi-au pierdut viaţa, alte 48 fiind rănite şi transportate la mai multe spitale din Bucureşti.