- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (12.12.2015, 17:49)
- Departamentul Social - Mediafax
TRAFIC ÎNCHIS între bulevardele Eroilor şi Eroilor Sanitari din Capitală, din cauza surpării terenului
Traficul rutier pe bulevardul Eroilor şi pe bulevardul Eroilor Sanitari a fost închis, sâmbătă, din cauza surpării terenului, existând riscul de prăbuşire a carosabilului, incidentul fiind semnalat de firma care face lucrări de modernizare şi extindere la metrou, conform Primăriei Capitalei.

Trafic închis între bulevardele Eroilor şi Eroilor Sanitari din cauza surpării terenului (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Conform unui comunicat al Primăriei Capitalei, circulaţia a fost închisă, sâmbătă la prânz, pe bulevardul Eroilor, între strada Carol Davila si Pod Eroilor, şi pe bulevardul Eroilor Sanitari, între strada Carol Davila şi Piaţa Operei, după ce incidentul a fost semnalat de constructorul care efectueză lucrări de modernizare şi extindere pentru Metrorex.
"Deoarece există riscul prăbuşirii carosabilului şi propagarea surpării spre imobilele aflate la intersecţia bulevardului Eroilor cu bulevardul Eroii Sanitari, primarul general, Razvan Sava, a convocat un comandament de urgenţă şi a dispus închiderea traficului în zonă, până la punerea în siguranţă a perimetrului", se arată în documentul citat.
Astfel, circulaţia a fost închisă pe bulevardul Eroilor, pe sensul spre centru, de la strada Carol Davila, iar pe sensul spre periferie, de la Splaiul Independenţei şi pe bulevardul Eroii Sanitari, pe sensul spre centru, de la strada Carol Davila, potrivit reprezentanţilor Primăriei Capitalei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Circulaţia în zonă a fost deviată pe sensul spre centru, dinspre cartierele Drumul Taberei şi Militari, pe şoseaua Pandurilor- Calea 13 Septembrie sau şoseaua Geniului - şoseaua Cotroceni, iar pe sensul spre cartierele Drumul Taberei şi Militari, pe Splaiul Independenţei- şoseaua Cotroceni- şoseaua Geniului sau şoseaua Cotroceni-bulevardul Iuliu Maniu- bulevardul Vasile Milea.
La ora transmiterii acestei ştiri, în zona respectivă se află reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Inspectoratului de Stat în Construcţii, IGPR, Poliţiei Rutiere, dar şi ai Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti şi ai Jandarmeriei. De asemenea, s-au mobilizat echipele de intervenţie ale companiilor de utilităţi pentru a oferi asistenţă tehnică şi de intervenţie.
Edilul interimar al Bucureştiului i-a convocat, duminică, de la ora 10.00, la sediul Primăriei Capitalei, pe reprezentanţii Metrorex, ai Poliţiei Rutiere, ai ISU şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii.
La întâlnirea, la care a fost invitat şi prefectul Capitalei, Paul Petrovan, vor fi discutate măsurile de intervenţie pentru punerea în siguranţă a perimetrului, precum şi eventuale măsuri de extindere a restricţiei de circulaţie rutieră în zonă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe