- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (09.05.2014, 13:26)
- Departamentul Social - Mediafax
Trafic restricţionat pe mai multe artere din Capitală, pentru evenimentele din weekend. HARTA rutelor ocolitoare
Traficul rutier din Bucureşti va fi restricţionat, sâmbătă şi duminică, pe mai multe artere, majoritatea din centru, unde vor avea loc un protest al poştaşilor, Maratonul Regal, o paradă din Festivalul Muzicilor de Fanfară şi un maraton ciclist.

Trafic restricţionat pe mai multe artere din Capitală, pentru evenimentele din weekend (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Pentru parada programată sâmbătă, pe bulevardul Unirii, traficul rutier va fi restricţionat pe această arteră, în intervalul 11:30 - 14:30, între bd. I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei pe ambele sensuri, informează Brigada Rutieră a Capitalei.
De asemenea, nu se va circula pe banda I a bd. Libertăţii, pe sensul Calea 13 Septembrie către Bd. Naţiunile Unite, între orele 12:00 şi 16:00.
Rutele ocolitoare recomandate şoferilor sunt bd. Unirii - bd. I.C. Brătianu - Splaiul Independenţei - Piaţa Naţiunile Unite - bd. Naţiunile Unite - bd. Libertăţii şi Calea 13 Septembrie - bd. Libertăţii - bd. Naţiunile Unite - Piaţa Naţiunile Unite - Splaiul Independenţei - Piaţa Unirii.
Tot sâmbătă, în intervalul 8:00 - 14:30, se va desfăşura Maratonul Regal, pe traseul Palatul Elisabeta - intr. Româneşti - şos. Kiseleff - Piaţa Victoriei - bd. Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulle, intrarea în Parc Herăstrău - intr. Metrou Aviatorilor sau pe trotuar de pe breteaua bd. Aviatorilor - aleile din Parc - str. Elena Văcărescu, şos. Bucureşti-Ploieşti - Piaţa Presei Libere - şos. Kiseleff.
Potrivit Brigăzii Rutiere, evenimentul se va desfăşura numai pe trotuarele arterelor menţionate, traversarea străzilor făcându-se prin locurile special amenajate (trecere pentru pietoni ), sub îndrumarea poliţiştilor rutieri. Traficul rutier va fi restricţiona cu intermitenţă pe străzile traversate de participanţii la maraton.
Duminică, între 10.00 şi 12.00, în Piaţa Victoriei va avea loc un miting de protest al poştaşilor, urmând ca traficul în zonă să fie sistematizat, în intervalul menţionat, după cum urmează: în dublu sens prin faţa clădirii Guvernului între bd. Aviatorilor şi bd. Lascăr Catargiu; în sens unic prin faţa muzeului Antipa dinspre bd. Kiseleff către Calea Victoriei şi bd. Nicolae Titulescu; se va permite accesul în Piaţa Victoriei pe breteaua dinspre bd. Iancu de Hunedoara, autovehiculele urmând să circule exclusiv către bd. Aviatorilor.
Tot duminică, în intervalul 10:00 - 10:30, se va desfăşura un maraton ciclist, pe traseul parcarea Clubului de Echitaţie Felix Ţopescu - Aleea Privighetorilor - str. Vadul Moldovei - Aleea Padina - pădurea Băneasa. Între 10:00 şi 10:10, traficul rutier va fi restricţionat pe Aleea Privighetorilor şi pe străzile care duc la această arteră. De asemenea, între 10:00 şi 10:30, se va restricţiona traficul rutier pe str. Vadul Moldovei şi pe Aleea Padina.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei