- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.11.2017, 06:00)
- Departamentul Social - Mediafax
TRAFIC restricţionat pe mai multe drumuri din ţară, de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie
Circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă joi şi vineri, de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, pe mai multe drumuri naţionale, inclusiv pe Autostrada A2 între Bucureşti şi Murfatlar, potrivit Infotrafic.

TRAFIC restricţionat pe mai multe drumuri din ţară, de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în zilele de joişi vineri, potrivit prevederilor HG nr.1777/2004, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe anumite sectoare de drum.
Astfel, pe Autostrada A2, pe tronsonul Bucureşti (intersecţia A2 cu Centura Bucureşti) - Fundulea - Lehliu - Feteşti - Murfatlar (intersecţia A2 cu DN3), este interzisă circulaţia vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe ambele sensuri de mers, joi, în intervalul 16:00 - 22:00 şi vineri, în intervalul 06:00 - 22:00.
„De asemenea, pe DN7, pe tronsonul Piteşti (ieşire din municipiu) - Râmnicu Vâlcea - Veştem (intersecţie DN7 cu DN 1), este interzisă circulaţia vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe ambele sensuri, joi, 30 noiembrie, în intervalul orar 16:00 - 22:00 şi vineri, 1 decembrie, în intervalul orar 06:00 - 22:00”, potrivit sursei citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Totodată, pe DN39, pe tronsonul Agigea (intersecţia DN 39 cu DN39A) - Mangalia (intrarea în municipiu), este interzisă circulaţia vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe ambele sensuri de mers, joi, în intervalul 16:00 - 22:00 şi vineri, în intervalul 06:00 - 22:00.
„Încălcarea prevederilor HG nr. 1777/2004 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă”, subliniază poliţiştii.






Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe