Traficanţi care vindeau cannabis, ecstasy şi amfetamină în licee din Bucureşti şi Ilfov, reţinuţi de DIICOT

Procurorii DIICOT au reţinut cinci persoane şi au pus sub control judiciar alte două, suspectate că au comercializat droguri sub formă de cannabis, comprimate ecstasy şi amfetamină, elevilor din Bucureşti şi Ilfov, anunţă Parchetul.

Urmărește
566 afișări
Imaginea articolului Traficanţi care vindeau cannabis, ecstasy şi amfetamină în licee din Bucureşti şi Ilfov, reţinuţi de DIICOT

Traficanţi care vindeau cannabis, ecstasy şi amfetamină în licee din Bucureşti şi Ilfov, reţinuţi de DIICOT

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2017, inculpaţii – membri ai unei reţele infracţionale au comercializat droguri sub formă de cannabis, comprimate ecstasy şi amfetamină, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. S-a reţinut că, inculpaţii distribuiau drogurile unor consumatori, în majoritate minori, elevi ai unor instituţii de învăţământ (licee)”, anunţă, într-un comunicat de presă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Conform sursei citate, procurorii au făcut, în acest dosar, 13 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti, în urma cărora au fost găsite şi ridicate peste 700 grame cannabis, sumele de 6.000 de euro şi 19.000 de lei.

DIICOT a cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a patru dintre cei trei inculpaţi reţinuţi şi arestarea la domiciliu a celui de-al cincilea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici