Prima pagină » Social » Traficul pe Transfăgărăşan va fi închis în 22 august, cu ocazia desfăşurării Sibiu Rally Challenge

Traficul pe Transfăgărăşan va fi închis în 22 august, cu ocazia desfăşurării Sibiu Rally Challenge

Traficul pe Transfăgărăşan va fi închis în 22 august, iar pe trei drumuri judeţene din Sibiu se va desfăşura cu restricţii în perioada 18-22 august, cu ocazia desfăşurării Sibiu Rally Challenge.

Potrivit unui comunicat transmis de organizatorii Sibiu Rally Challenge, Transfăgărăşanul va fi închis sâmbătă, 22 august, între orele 9.00 – 19.00, iar pe trei drumuri judeţene din Sibiu vor fi restricţii de trafic în perioada 18- 22 august.

Sibiu Rally Challenge, care va avea loc în perioada 20-23 august, este un festival dedicat sporturilor cu motor şi include şi Raliul Sibiului şi etapa a şasea din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS).

Astfel, în 18 august, zi dedicată testelor individuale, între orele 11.00-16.00, traficul va fi închis între Călugăru (DJ 106 J) şi Gura Râului (intersecţie cu DJ 106A).

Vineri, între orele 8.00-12.00, circulaţia va fi închisă între Călugăru (DJ 106 J) şi Gura Râului (intersecţie cu DJ 106A), iar între orele 17.30-23.00, între Curmătura Ştezii şi Păltiniş (DJ 106 A).

Sâmbătă, 22 august, între orele 9.00-19.00, va fi închis traficul pe Transfăgărăşan: Bâlea Cascadă – Bâlea Lac (DN 7C). De asemenea, între orele 11.30-14.00 şi 17.00-19.30, circulaţia va fi închisă între Baraj şi Şomartin (DJ 104E).

Sibiu Rally Challenge este un eveniment cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi susţinut de Orange România.