Traficul pietonal din Vama Siret, suspendat temporar de autorităţile ucrainene

Traficul pietonal din Punctul de Trecere a Frontierei Siret-Porubnoe a fost suspendat temporar, începând de vineri, la solicitarea autorităţilor de frontieră ucrainene, a anunţat Serviciul Poliţiei de Frontieră Suceava.

Urmărește
260 afișări
Imaginea articolului Traficul pietonal din Vama Siret, suspendat temporar de autorităţile ucrainene

Traficul pietonal din Vama Siret, suspendat temporar de autorităţile ucrainene (Imagine: Liviu Chirica/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, autorităţile de frontieră ucrainene au informat, vineri, prin intermediul Punctului de Contact Porubne, că de vineri s-a luat măsura temporară de a nu permite intrarea sau ieşirea în şi din Ucraina a persoanelor care călătoresc pe jos, prin PTF Siret.

"Această măsură va fi aplicată până la delimitarea, pe partea ucraineană, a arterei special destinate persoanelor care tranzitează punctul de trecere pe jos", se precizează în comunicat.

STFP Suceava menţionează că în această perioadă traficul auto se va desfăşura în condiţii normale, iar în cazul în care situaţia o va impune, Poliţia de Frontieră va suplimenta personalul din PTF Siret, pentru ca timpii de aşteptare a participanţilor la trafic să fie cât mai reduşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici