Video TRAGEDIA din Colectiv - Bănicioiu, la întâlnirea de la Palatul Victoria: Îmi reproşez multe. Urmează o perioadă critică pentru mulţi dintre răniţi. Arafat: Doi dintre pacienţi au decedat în străinătate - FOTO, VIDEO

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Victoria, la care au participat şi premierul interimar Sorin Cîmpeanu, secretarul de stat Raed Arafat, dar şi reprezentanţi ai spitalelor în care sunt internaţi răniţi din incendiul de la Colectiv, că perioada următoare este una critică pentru mulţi dintre aceşti răniţi. De asemenea, premierul interimar a precizat că alţi doi pacienţi răniţi în incendiul din Clubul Colectiv ar urma să fie transportaţi în Austria şi există discuţii cu autorităţile din Finlanda şi Norvegia pentru a stabili câţi pacienţi pot prelua.

Urmărește
4432 afișări

UPDATE 12:44 -  Cîmpeanu: Alţi doi pacienţi ar urma să fie transportaţi în Austria

Alţi doi pacienţi răniţi în incendiul din Clubul Colectiv ar urma să fie transportaţi în Austria şi există discuţii cu autorităţile din Finlanda şi Norvegia pentru a stabili câţi pacienţi pot prelua, a precizat sâmbătă premierul interimar, adăugând că toate costurile vor fi suportate de guvern.

Potrivit premierului interimar Sorin Cîmpeanu, mai sunt spitalizate 107 persoane, din care 48 în stare gravă şi critică. Sorin Cîmpeanu a spus că două avioane SMURD urmează să transporte alţi doi pacienţi în Austria, în momentul în care vor avea acceptul medicilor şi la familiilor.

VIDEO DE LA PALATUL VICTORIA

Există discuţii cu autorităţile din Finlanda şi Norvegia pentru a stabili câţi pacienţi vor prelua fiecare dintre aceste state. Duminică va sosi o echipă de medici francezi pentru a evalua situaţia, iar luni una din Germania. În acelaşi timp, în măsura în care sunt vor exista datele relevante, se va stabili şi câţi pacienţi vor fi transportaţi în Marea Britanie.

Cîmpeanu a mulţumit ambasadelor Belgiei, Olandei, Norvegiei, Finlandei, Austriei, Marii Britanii, Israelului, Turciei şi SUA pentru ajutorul oferit. De asemenea, în timpul conferinţei de presă, potrivit premierului interimar, ministrul apărării din Ungaria a transmis că Budapesta poate preula cinci pacienţi.

Guvernul român va suporta integral costurile spitalizării pacienţilor transferaţi în afara ţării, dar şi costurile pentru cazarea şi transportul câte unui aparţinător, indiferent de durata şederii. Banii vor fi transferaţi din fondul de rezervă al Guvernului, fie prin intermediul MAE, fie prin intermediul Ministerului Muncii. 

UPDATE - Bănicioiu: Îmi reproşez multe, dar reproşez şi că nu s-au făcut multe pentru sistemul sanitar din România

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, sâmbătă, în conferinţa de la Palatul Victoria, că perioada următoare este una critică pentru mulţi dintre cei răniţi în incendiul din clubul Colectiv.

"Principala noastră preocupare este stabilizarea pacienţilor în următoarea perioadă şi de a-i menţine sub control. Sunt mulţumit de cooperarea multiplă şi internaţională. Sunt binevenite echipele internaţionale, dar următoarea perioadă este cea mai dificilă pentru pacienţi. Trebuie să asigurăm tot ceea ce este necesar. Le-am cerut medicilor să le comunice rudelor starea reală a pacienţilor", a spus Bănicioiu.

Întrebat dacă îşi reproşează ceva, ministrul a spus că îşi reproşează multe, dar şi faptul că nu s-au făcut multe lucruri pentru sistemul sanitar din România. "Voi ajuta până în ultimul moment, intenţia mea este să salvez cât mai mulţi oameni", a mai spus Bănicioiu. 

La conferinţa de la Palatul Victoria au mai participat, pe lângă premierul interimar Sorin Cimpeanu şi Nicolae Bănicioiu, secretarul de stat Raed Arafat, Şeful Secţiei de terapie intensivă şi purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi Adrian Stănculea, directorul spitalului "Grigore Alexandrescu, Dan Mircea Enescu, şi profesorul Ioan Lascăr, şeful Clinicii de chirurgie plastică din Spitalul Floreasca.

UPDATE 12:20 - Arafat: Doi dintre pacienţii răniţi în incendiul din Colectiv transportaţi în Olanda au decedat

Doi dintre cei opt pacienţi răniţi în incendiul din clubul Colectiv care au fost transportaţi, sâmbătă, în Olanda au decedat, unul în ambulanţă spre spital şi un altul la spitalul din Rotterdam, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat.

Doi dintre cei opt pacienţi răniţi în incendiul din clubul Colectiv care au fost transportaţi, sâmbătă, în Olanda au decedat, unul în ambulanţă spre spital şi un altul la spitalul din Rotterdam, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat.

Secretarul de stat Raed Arafat a spus, în conferinţa de presă de la Palatul Victoria, că cei doi pacienţi care au decedat erau printre cele opt persoane transferate, cu o aeronavă militară, de la spitale din Capitală la spitale din Olanda.

Printre cei doi pacienţi decedaţi se află o tânără italiancă (20 de ani), care după incendiul din clubul Colectiv fusese internată la Spitalul SRI "Agrippa Ionescu".

Raed Arafat a precizat că în aeronava care a plecat din Capitală spre Rotterdam, Olanda, erau opt pacienţi, dintre care cinci intubaţi şi trei neintubaţi, iar în avionul care a plecat spre Bruxelles, Belgia, trei pacienţi erau intubaţi şi ventilaţi mecanic, iar alţi cinci erau neintubaţi.

Secretarul de stat a precizat că avionul spre Rotterdam a decolat primul, iar la sosise a primit mesaje că toţi pacienţii sunt bine, însă ulterior a fost informat că starea a doi pacienţi s-a agravat.

Unul dintre pacienţi a intrat în stop cardiorespirator în ambulanţă, un medic din România care însoţea pacienţii a continuat resuscitarea până la spitalul din Rotterdam, iar de aici a fost preluat şi resuscitat în continuare, însă fără succes, a adăugat Raed Arafat.

Celălalt pacient a intrat în stop cardiorespirator după ce a ajuns la spital, unde s-a încercat resuscitare, însă nu s-a mai reuşit salvarea acestuia, a mai spus Raed Arafat.

UPDATE - Arafat: 16 răniţi în incendiul din clubul Colectiv au fost transferaţi la spitale din Olanda şi Belgia

Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că 16 răniţi în incendiul din clubul Colectiv au fost transferaţi, sâmbătă dimineaţă, la spitale din Olanda şi Belgia.

Cei 16 pacienţi fuseseră preluaţi cu două aeronave Spartan ale Ministerului Apărării, care au decolat de la Baza Militară de la Otopeni, având la bord câte opt persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv. 

Un alt pacient, care trebuia să fie transportat tot sâmbătă dimineaţă, nu a mai fost transferat, întrucât starea acestuia s-a agravat şi a fost intubat.

Secretarul de stat Raed Arafat a spus că astfel de misiuni vor avea loc şi în zilele următoare.

Alţi trei răniţi în incendiul de la Colectiv - doi de la Spitalul de Arşi şi unul de la Spitalul Bagdasar - au fost transferaţi în Israel, în această săptămână, de o companie privată. 

Numărul persoanelor decedate în urma incendiului din clubul Colectiv a ajuns la 38, după ce patru persoane au murit în ţară, iar două în străinătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici