- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.11.2015, 14:08)
- Elvira Gheorghita
TRAGEDIA din Colectiv: O altă victimă a murit, în Germania, la două săptămâni de la incendiu. Bilanţul deceselor a ajuns la 55
O altă pacientă rănită în incendiul din Colectiv, Loredana Dărescu, a murit, vineri, în spitalul din Germania unde fusese transferată, fiind a 55-a persoană decedată în urma incendiului de acum două săptămâni.
Urmărește
18863 afișări
TRAGEDIA din Colectiv: O altă victimă a incendiului a murit în Germania. Numărul decedaţilor ajunge la 55 (Imagine: Facebook)
Loredana Dărescu avea 29 de ani, era din Brăila şi lucra la Bucureşti pentru o companie americană.
După incendiul din 30 octombrie, din clubul Colectiv, familia şi prietenii tinerei au creat o pagina Facebook, "Donaţi pentru Loredana Dărescu", dar şi un site cu numele ei, tot pentru strângerea de fonduri.
Ea a fost transferată în stare gravă, în 10 noiembrie, de la Spitalul de Arşi din Capitală, la BG Clinic Ludwigshafen din Germania, unde a trecut printr-o intervenţie chirurgicală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Alegeri prezidenţiale în Croaţia. Favorit este preşedintele în exerciţiu
-
Simion: Nu ne eschivăm, este un protest al poporului român, noi doar oferim platforma legală
-
Serbia, între sancţiunile SUA şi criza gazelor: lovitură dublă pentru Belgrad
"Loredana a trecut astăzi de prima operaţie şi încă aşteptăm detalii despre starea ei în urma intervenţiei", au anunţat, cu mai puţin de 24 de ore înainte, apropiaţii.
Tânăra era însoţită în Germania de sora ei.
Iniţial, ea a fost internată la Spitalul "Sfântul Pantelimon" din Capitală.
La spitale din Germania au ajuns cinci răniţi din Colectiv, trei au plecat pe cont propriu, printre care şi un cetăţean german, iar alte două au fost transferate.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În două săptămâni de la tragedie au decedat alte 28 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 55.
Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 37 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă nouă au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franţa şi Loredana Dărescu în Germania.
Citește pe alephnews.ro: Ai vrea să-ți aducă un robot cafeaua? Ce abordare inovatoare are cafeneaua Dawn din Tokyo
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: INCENDIUL din Colectiv - Fotograful buzoian Cătălin Ilniţchi, transferat în Israel, răspunde la tratament
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe