Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că elevul prezintă traumatism toracic sever şi fracturi mutiple costale.
„A fost adus la UPU Satu Mare un adolescent de 15 ani în stare gravă cu traumatism toracic sever, fracturi mutiple costale, pneumotorax – aer în cavitatea toracică. S-a solicitat un elicpter SMURD care să îl transporte la o unitate medicală de chirugie din Cluj-Napoca”, a spus Demian.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, a declarat la rândul său că un elev de 15 ani din comuna Odoreu s-a dat, într-o pauză, pe o balustradă situată la etajul 2 al şcolii gimnaziale din localitate şi a căzut în gol, pe spate.
„A fost transportat la spital, iar Poliţia a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a spus Gabor.
Şi ISJ Satu Mare a dispus o anchetă în acest caz, pentru a se stabili, cu exactitate, ce s-a întâmplat.
„Un elev din clasa a VIII-a, care repetă clasa, a intrat vineri la sala de clasă şi a ieşit imediat şi s-a aşezat cu fundul pe o balustradă, după care a căzut în gol. Profesorul de serviciu a sunat imediat la ambulanţă. Era conştient, dar foarte agitat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Satu Mare, Adriana Dîngă.