Traian Igaş este una dintre variantele discutate de PDL pentru şefia MAI

Liderul senatorilor PDL, Traian Igaş, este una dintre variantele luate în calcul de conducerea PDL pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, după demisia lui Vasile Blaga, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Traian Igaş este una dintre variantele discutate de PDL pentru şefia MAI

Traian Igaş este una dintre variantele discutate de PDL pentru şefia MAI (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL este în desfăşurare, la ora transmiterii acestei ştiri. Conducerea PDL, la şedinţa căreia secretarul general al formaţiunii, Vasile Blaga, nu participă, discută despre demisia acestuia din funcţia de ministru de Interne, unii dintre liderii partidului declarând înainte de anunţul oficial al lui Blaga că această demisie nu trebuie acceptată. Conducerea PDL trebuie să ia o decizie şi în privinţa înlocuitorului lui Vasile Blaga la conducerea MAI.

Anterior, surse oficiale declarau că un posibil înlocuitor al lui Blaga la conducerea MAI ar fi actualul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, iar în locul acestuia ar urma să fie numit Cristian Diaconescu.

Surse din UNPR au declarat, pentru MEDIAFAX, că Oprea nu va prelua conducerea MAI, la care ar urma să fie numit tot un membru PDL.

În plus, conform unor surse din MAI, deşi s-a luat în calcul trecerea lui Gabriel Oprea la şefia acestui minister, această variantă nu ar fi agreeată de către structuri ale ministerului.

În acest condiţii, PDL discută posibilitatea ca portofoliul de la Interne să fie preluat de liderul senatorilor PDL, Traian Igaş, parlamentar de Arad, susţinut în alegeri de primarul Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu.

Din 2008, Traian Igaş este liderul grupului PDL din Senat, fiind preşedintele Comisiei pentru Regulament. De asemenea, el este, din 2007, vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Arad.

În perioada 2004 - 2008 a fost deputat, vicepreşedinte al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

În perioada 2000-2004 a fost consilier local în oraşul arădean Pecica, iar în 2004 a fost consilier în Consiliul Judeţean Arad.

Igaş are un master în "Management şi finanţare în administraţia publică" şi este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici