Electricele şi electronicele poartă prescurtarea „DEEE”, categorie care cuprinde orice echipament care se conectează la priză, are un cablu, baterie sau placă de circuit. Românii le păstrează în locuinţe cu scopul de a le repara, însă apoi le aruncă, astfel contribuind la poluarea mediului. La nivelul Uniunii Europene, am generat deşeuri electronice estimate la aproximativ la 12 milioane de tone în anul 2020.
Avem oraşe care încă învaţă să colecteze deşeurile selectiv şi oraşe care împrumută obiceiul altor oraşe europene. În Iaşi, spre exemplu, a fost creat „Tramvaiul Reciclării”. Acesta circulă pe străzile oraşului de la 1 aprilie, doar în week-enduri şi staţionează câte o oră în patru rondure. Proiectul este inspirat de un exemplu de bune practici, dezvoltat în oraşul elveţian Zürich.
Vasile este vatman din anul 1997. Până în aprilie anul acesta transporta călători, acum transporă bunurile pe care ei nu le mai folosesc. În fiecare weekend pleacă la serviciu cu registrul în care trece electrocasnicele ridicate în tramvai.
„Televizoare, frigidere, unităţi de calculatoare, laptopuri, cabluri electrice, baterii, becuri. Tot ce înseamnă electric noi colectăm, le strângem în tramvai, după care vine maşina de la Salubris, le preia pe un proces verbal, ceea ce colectăm noi”, povesteşte el.
Tramvaiul este o garnitură alcătuită din două vagoane. Pe exterior, caroseria vagonului a fost revopsită bicolor, alb-magenta (alb – culoare ce face trimitere la curăţenie, iar magenta – o culoare accent, de semnalizare a vehiculului în trafic). Caroseria a fost personalizată ulterior cu elemente de culoare verde, ce fac trimitere la ecologie.
„Primul compartiment al garniturii de vagoane va fi folosit pentru instruirea tinerilor pe teme ecologice, iar cel de-al doilea este depozitul propriu zis, acolo unde se depozitează deşeurile electrice şi electrocasnice pe care le aduc ieşenii”, spune Carmen Gherca, purtător de cuvânt CTP Iaşi.
În 2019 au fost aruncate la gunoi 17,4 milioane de tone de aparate electrice vechi de mici dimensiuni, potrivit unui studiu realizat de Global E-waste monitor. Gestul celor prinşi făcând asta poate conduce la amenzi între 500-1000 Ron.
„Dincolo de faptul că pot risca amenzi pentru necolectarea la locurile amenajate, pe termen lung, abandonarea lor în mediu poate produce poluare şi ne afectează pe noi şi sănătatea noastră pe termn lung”, subliniază Galea Temneanu, director al Agenţiei Protecţia Mediului din Iaşi.