- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Transportul în comun în Capitală: Ce rute RATB circulă pe trasee scurtate
Liniile de autobuze 301, 335, 131 şi liniile express 780 şi 783 vor circula după indicaţiile agenţilor de la Poliţia Rutieră şi vor întoarce la Piaţa Presei din cauza închiderii circulaţiei pe DN1 între Bucureşti şi Bărcăneşti, a declarat luni, purtătorul de cuvânt de la RATB, Brânduşa Raeceanu.
Transportul în comun în Capitală: Ce rute RATB circulă pe trasee scurtate (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)
Purtătorul de cuvânt de la RATB a declarat că autobuzele care merg spre DN1 vor circula după indicaţiile agenţilor de la Brigada de Poliţie Rutieră.
Astfel, liniile 301, 335, 131 şi liniile express 780 şi 783 vor întoarce la Piaţa Presei Libere.
Brânduşa Raeceanu a mai precizat că şi linia 304 va circula pe un traseu scurtat, iar liniile 261 şi 205 vor circula pe un traseu modificat, de la Piaţa Presei prin Cartierul Dămăroaia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Purtătorul de cuvânt de la RATB a mai spus că şi linia 246 circulă pe un traseu mai scurt, fiind nevoită să întoarcă la Cora Pantelimon, neputând să mai ajungă la terminalul Granitul, linia 216 circulă prin Şoseaua Giurgiului, strada Turnu Măgurele şi strada Reşiţa, iar linia 125 întoarce în intersecţia Şoseaua Olteniţei cu strada Iriceanu.
Reprezentantul RATB a declarat că rămân în vigoare traseele scurtate luni dimineaţă pentru autobuzele de pe liniile 106, 302 şi 185.
Autobuzele de pe linia 106 întorc la Master în loc de Cartierul Roşu, cele de pe linia 302 întorc la Celofibrei în Şoseaua Alexandriei cu o staţie înainte de terminal, iar cele de pe linia 185 întorc la Valea Oltului deoarece nu se poate circula pe Drumul Cooperativei.
"În rest se circulă pe toate liniile RATB. În timpul nopţii angajaţii RATB au circulat cu câteva mijloace de transport pe toate liniile de tramvaie şi troleibuze pentru a menţine reţeaua electrică de contact în condiţii bune de exploatare", a spus purtătorul de cuvânt al RATB.
Raeceanu a adăugat că angajaţii RATB au intervenit pentru curăţarea refugiilor în timpul nopţii.
De luni, ora 12.00 până marţi, ora 2.00, Capitala este avertizată cu Cod portocaliu de ninsori abundente, avertizare valabilă pentru toată jumătatea sudică a ţării.
Vor fi afectate judeţele judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea. Aici va ninge abundent, iar vântul va sufla cu rafale de până la 55 kilometri pe oră, stratul nou de zăpadă depăşind 30 - 50 de centimetri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO