Trei inculpaţi din dosarul lui Radu Mazăre au cerut încetarea procesului pentru abuz în serviciu

Trei inculpaţi cercetaţi alături de Radu Mazăre în dosarul Polaris, în care mai multe persoane sunt judecate pentru fapte de corupţie, au cerut judecătorilor, vineri, încetarea procesului penal pentru abuz în serviciu făcând referire la decizia CCR privind această infracţiune.

Urmărește
3725 afișări
Imaginea articolului Trei inculpaţi din dosarul lui Radu Mazăre au cerut încetarea procesului pentru abuz în serviciu

Trei inculpaţi din dosarul lui Radu Mazăre au cerut încetarea procesului pentru abuz în serviciu (Imagine: Alexandru Hojda/ Arhiva Mediafax Foto)

În dosarul menţionat, Radu Mazăre este acuzat că ar fi primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte, în perioada în care era primar al municipiului Constanţa, alături de fostul edil fiind judecate şi alte persoane.

La termenul de vineri, avocatul a trei dintre inculpaţi, Ghiulnihal Mutalâp, Alina Pavel şi Laura Sorina Oprea, care deţineau funcţii în Primăria Municipiului Constanţa la data comiterii presupuselor fapte, a cerut judecătorilor încetarea procesului penal şi achitarea pe motiv că infracţiunea de abuz în serviciu, de care se fac vinovate cele trei, nu ar mai fi prevăzută în noul Cod penal. Avocatul a făcut referire la decizia CCR din vara anului trecut, prin care s-a modificat conţinutul textului de lege privind abuzul în serviciu, fiind înlocuită sintagma "în mod defectuos" cu "prin încălcarea legii" şi noţiunea de act fiind clarificată. Mai exact, potrivit deciziei CCR, actul reprezintă o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă.

Procurorul DNA a solicitat respingerea cererii pe motiv că aceasta nu poate fi făcută în cursul cercetării judecătoreşti. Instanţa a rămas în pronunţare privind cererea.

În faţa judecătorilor au dat declaraţii cinci dintre persoanele inculpate în dosar. Unul dintre martori, Doru Aurelian Harpalete, inspector la Spaţii Verzi în perioada 2007-2008, le-a spus magistraţilor că el a întocmit documentele privind contractul atribuit firmei de salubritate Polaris şi că a modificat cantitatea de gunoi pe locuitor care urma să fie prevăzută în contract de la 0,8 kilograme, cât prevedea legislaţia, la 1,1 kilograme, după ce a citit o carte cu statistici.

"Am considerat că în Constanţa se produce 1,1 kilograme de gunoi pe locuitor, deşi legislaţia prevdea 0,8. Am citit o carte cu statistici şi am considerat 1,1, realitatea a dovedit că am avut dreptate. Aveam propriile înregistrări în care notam anual gunoiul dus la rampă, dar nu mi-am dat seama că acesta e un document statistic. Am crezut că acea carte este deasupra mea, fiind publicată la nivel naţional. În legătură cu perioada pentru activitatea de măturat, în caietul de sarcini am trecut 37 de săptămâni pe an. În estimare am trecut 46. Apreciez că cele două valori puteau fi diferite. În nota de determinare erau incluse aspecte financiare. În caietul de sarcini erau aspecte de ordin tehnic. Valoarea menţionată de mine în anexa referitoare la tariful per tonă a rezulat din actualizarea ratei inflaţiei a vechiului tarif. 161 lei per tonă fusese plătită şi în 2007. Am ajuns la concluzia că în funcţie de această valoare trebuie făcută licitaţie publică deschisă. Am păstrat-o ca atare şi nu am mai făcut alte verificări. Valoarea din oferta Polaris de 162 de lei, se justifică prin aceea că probabil societatea avea costuri de transport", a declarat Doru Aurelian Harpalete în faţa instanţei.

Inculpatul a precizat, la finalul audierilor, că în 2009 a suferit o intervenţie chirurgicală pe creier, în urmă căreia este posibil să îi fi fost afectată memoria.

Un alt inculpat, Gabriel Stan, care a avut funcţia de viceprimar al Constanţei în perioada 2004-2016, le-a spus judecătorilor că a semnat o serie de acte pentru procedura de achiziţie la care se face referire în dosar, dar nu în calitate de viceprimar, ci în numele primarului, în baza unei delegaţii.

"Am avut câteva semnături în această procedură de achiziţie publică. Am semnat nişte documente, însă nu în calitate de viceprimar, ci pentru primar pe bază de delegaţie. Radu Mazăre lipsea din localitate în perioada respectivă. Primul document semnat este dispoziţia primarului prin care s-a constituit colectivul de coordonare şi supervizare, în baza hotărârii Consiliului Local. (...) Am semnat raportul procedurii de atribuire şi cred că şi comisia de evaluare. Tot în baza delegării. Nu am discutat cu membrii comisiei. Raportul procedurii a venit la semnat şi pur şi simplu am semnat. Nu erau ataşate la el alte documente. La acel moment nu ştiam în ce condiţii se emite nota intermediară", a declarat Gabriel Stan.

Fostul viceprimar a fost întrebat de către preşedintele completului de judecată de ce a fost nevoie de un act adiţional la contract în anul 2008 şi de ce cantitate de gunoi menajer ridicată a crecut cu 24 la sută faţă de 2007 şi chiar cu 43 a sută în martie 2008, Gabriel Stan spunând că au apărut depozite de gunoi neamenajate şi că va verifica arhiva pentru date suplimentare.

"În 2008, în calitate de viceprimar, am vizat referatul întocmit de Direcţia de Specialitate cu privire la încheierea unui act adiţional pentru 2008. Directorul Direcţiei Comunale, inculpata Tolea, mi-a explicat că există o disfuncţionalitate, că s-au mărit suprafeţele salubrizate şi că nu existau bani suficienţi care să acopere activitatea suplimentară. La baza suplimentării de buget şi a încheierii actului a fost suprafaţa de măturat, nu cantitatea de gunoi care trebuia degajată. E posibil să fi fost şi cantitatea de gunoi, apăruresă depozite de gunoi neamenajate. Nu ştiu de ce a crescut cu 24 la sută. O sa verific in arhivă. Am vizat referatul de necesitate, l-am trimis la ordonatorul de credite. S-a încheiat act adiţional şi s-a majorat cu 10 milioane de lei valoarea contractului pe 2008", a mai spus fostul viceprimar.

Următorul termen a fost stabilit pentru data de 3 martie 2017, când vor fi audiaţi restul inculpaţilor din dosar, printre care şi Radu Mazăre.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost trimis în judecată pentru că ar fi primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.

Potrivit procurorilor DNA, fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost trimis în judecată, sub control judiciar, pentru trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale).

Alături de fostul edil al Constanţei, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, deputatul PSD Eduard Martin şi mai mulţi funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa, precum şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, acesta din urmă sub control judiciar, pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită. De asemenea, în acest dosar au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, deputatul Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding S.R.L, dar şi SC Polaris M Holding S.R.L, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, precum şi pentru dare de mită. În acelaşi dosar sunt judecaţi Gabriel Stan, viceprimar al municipiului Constanţa la data faptelor, Tudoriţa Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp şi Sorina Laura Oprea, funcţionari în cadrul Primăriei Constanţa, la data faptelor, pentru abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat DNA, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat suma totală de peste 2.000.000 euro şi a primit circa 1.000.000 euro şi 2.472.303,8 lei de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.

De asemenea, în perioada 2008-2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, ar fi primit de la S.C. Polaris M Holding S.R.L., al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste şapte milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.

Potrivit DNA, în anul 2008, între S.C. Polaris M Holding S.R.L şi Primăria Constanţa a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu zece milioane de lei.

“Şi în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între S.C. Polaris M Holding S.R.L. şi aceeaşi firmă controlată de inculpaţii Mazăre Radu Ştefan şi Strutinsky Sorin Gabriel. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771,57 lei. Ca urmare a încheierii acestui contract a fost produs Primăriei Constanţa un prejudiciu în sumă de 200.213.248,91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei, sumă care constituie în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de societatea comercială beneficiară a contractului”, susţin procurorii anticorupţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici