- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.05.2014, 15:26)
- Otilia Ciocan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Trei persoane acuzate de DNA de fraudarea companiei CFR, achitate de Curtea de Apel Bucureşti
Trei persoane acuzate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că, folosindu-se de anumite firme, au fraudat Compania Naţională CFR şi au încasat nejustificat importante sume de bani, au fost achitate, miercuri, de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.
Urmărește
255 afișări
Trei persoane acuzate de DNA de fraudarea companiei CFR, achitate de Curtea de Apel Bucureşti (Imagine: Shutterstock)
Prin sentinţa de miercuri s-a dispus achitarea lui Mihai Bătrânu, Gabriel Preda şi a lui Chiriac Ţonea pentru că, spun magistraţii, faptele de care erau acuzaţi nu există. În plus, în cazul unei alte persoane inculpate, Dănuţ Feraru, judecătorii au decis încetarea procesului, tot din acelaşi motiv - pentru că fapta nu există.
"Se constată că, în prezenta cauză, Compania Naţională Căile Ferate Române (CNCFR) nu are prejudiciu. Dispune ridicarea măsurilor asigurătorii aplicate asupra bunurilor mobile şi imobile ale fiecăruia dintre inculpaţii Bătrânu Mihai, Preda Gabriel, Chiriac Ţonea şi Fieraru Dănuţ", a mai hotărât CAB.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Guvernul lasă educația în urmă. Ce se întâmplă cu legile educației
-
Grindeanu respinge negocierile cu USR: Cum să faci coaliţie când ne atacă zilnic?
-
Ucraina foloseşte inteligenţa artificială în război. Milioane de ore de imagini video pentru antrenarea AI
-
Surse: Orban cere UE să-l aştepte pe Trump înainte de a extinde sancţiunile care vizează Rusia
Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.
În primă instanţă, în noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea lui Mihai Bătrânu la şase ani de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi pentru spălare de bani. Pentru aceleaşi infracţiuni a fost condamnat şi Gabriel Preda, el primind o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare. Tot prin aceeaşi sentinţă, Ţonea Chiriac a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru spălare de bani, iar Dănuţ Feraru a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru fals intelectual şi favorizarea infractorului.
Mai mult decât atât, prin aceeaşi soluţie, Tribunalul Bucureşti a dispus să fie pus sechestru asupra bunurilor celor patru inculpaţi, până la suma de 12.756.757,52 de lei, bani cu care ar fi fost prejudiciată CNCFR.
Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis să desfiinţeze hotărârea Tribunalului Bucureşti.
În noiembrie 2008, procurorii anticorupţie au trimis în judecată patru persoane, pe care le-au acuzat că, folosindu-se de anumite firme, ar fi fraudat CNCFR şi au încasat nejustificat importante sume de bani, în acest angrenaj implicându-se şi fostul şef al companiei Mihai Necolaiciuc.
Mihai Bătrânu a fost acuzat de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi spălare de bani, ambele în formă continuată, Gabriel Preda, reprezentant legal al SC Solosim - de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi spălare de bani, Chiriac Tonea, administrator la SC DIP GIP IND SA - de spălare de bani, în formă continuată şi mărturie mincinoasă, iar Dănuţ Feraru - de fals intelectual, în formă continuată, favorizarea infractorului şi mărturie mincinoasă.
Procurorii arătau în rechizitoriu că, în perioada 2003-2004, Bătrânu, cu ajutorul lui Preda, s-ar fi folosit de firma tip fantomă - Solosim (cu sediu fictiv, fără capital, angajaţi şi activitate) - pentru a participa formal la o aşa-zisă procedură de licitaţie la Bursa Română de Mărfuri. Drept consecinţă, Compania Naţională a Căilor Ferate Române a achiziţionat de la această firmă o sută de tone soluţie de ignifugare necorespunzătoare calitativ.
Mihai Bătrânu şi Gabriel Preda au fost acuzaţi că ar fi redistribuit, fără justificare economică, suma de 149 de miliarde de lei vechi, încasată de la autoritatea contractantă, către firme fantomă, către propriile lor firme, precum şi către alte firme reale, bani care ar fi fost destinaţi unor cheltuieli personale sau ale apropiaţilor acestora.
Potrivit procurorilor, Tonea Chiriac şi-ar fi pus la dispoziţie firma pentru a fi inclusă într-un lanţ de furnizare fictiv, după care, fără a avea documentele justificative şi în lipsa unei relaţii comerciale cu SC Solosim SRL, ar fi primit de la aceasta suma de 121,234 miliarde de lei vechi, pe care ar fi ridicat-o în numerar aproape în întregime, fără justificare economică.
Feraru a fost acuzat dde procurori că, acţionând în numele unei societăţi comerciale radiate, la înţelegere cu ceilalţi inculpaţi, ar fi întocmit facturi fictive în încercarea de a crea un lanţ de furnizare scriptic a mărfii, în condiţiile în care societăţile comerciale respective nu au achiziţionat şi nu au furnizat în realitate niciun fel de mărfuri, activitate prin care acesta ar fi încercat să asigure celorlalţi învinuiţi folosul infracţiunii şi să zădărnicească urmărirea penală.
Citește pe alephnews.ro: Trump amenință UE cu un război comercial, dacă nu cumpără petrol și gaze: „It is TARIFFS all the way”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Diplomația Statelor Unite revine în Siria: Prima vizită americană oficială la Damasc după mai bine de un deceniu
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
CANCAN.RO
Un român și-a transformat DACIA 1300 într-o mașină a viitorului. L-a costat o avere dar și-a văzut visul împlinit. Ce performanțe are acum
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe