Video Trei persoane care participau la manifestările de la Iaşi, ridicate de poliţişti - VIDEO

Trei persoane care participau la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi au fost ridicate şi duse la sediul Poliţiei, după ce au fost implicate în conflicte.

Urmărește
1009 afișări

Două dintre cele trei persoane au fost ridicate de poliţişti îmbrăcaţi în civil, după ce între acestea a izbucnit un conflict spontan.

Cei doi manifestanţi au fost duşi la secţia de Poliţie numărul 3 din Iaşi.

"Există într-adevăr două persoane duse la secţia de Poliţie pentru stabilirea identităţii, dar încă nu au fost luate măsuri de sancţiune împotriva lor. În general au avut loc doar incidente minore. Persoanele respective au fost legitimate şi duse la sediu", a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi, Anca Vâjâiac.

Cea de-a treia persoană a fost ridicată de poliţişti, după ce a fost, de asemenea, implicată într-un conflict.

"A existat un incident, este vorba de o stare conflictuală, un conflict verbal între trei persoane, dar echipe de la Poliţie le-au dus la sediul Secţiei 3, pentru legitimarea lor şi stabilirea împrejurărilor în care s-au desfăşurat faptele respective. În prezent, se fac verificări, urmând să fie luate măsurile legale", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX ofiţerul responsabil cu relaţiile publice al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, maior Mădălin Ţăranu.

Peste 2.000 de persoane au participat, vineri, la Iaşi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii. La evenimente au fost prezenţi şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, precum şi mai mulţi miniştri, între care vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. De asemenea, la manifestări au participat primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, prefectul judeţului, Romeo Olteanu, şi şeful Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei.

La începutul manifestărilor, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, au fost huiduiţi, participanţii scandând mesaje şi împotriva premierului şi a şefului statului, care nu au participat la evenimente.

La evenimente au participat şi liderul PDL, Vasile Blaga, dar şi Gheorghe Flutur.

Hora Unirii nu s-a dansat în semn de respect pentru victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, aceasta fiind pentru prima dată când se întâmplă acest lucru.

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din judeţul Galaţi a ajuns la spital în stop cardiac, după ce i s-a făcut rău în timp ce participa la manifestările prilejuite de Ziua Unirii de la Iaşi.

Premierul Victor Ponta urma să participe, vineri, la Iaşi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii, însă acesta nu a mai ajuns. El a declarat vineri, la ieşirea din sediul MAI, că ar fi vrut să participe la evenimentele de la Iaşi, însă a considerat că este mai util la Bucureşti, unde este nevoie şi de organizarea comandamentului de iarnă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici