Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Ialomiţa, un bărbat din comun Făcăieni a sunat la dispeceratul instituţiei să anunţe că trupul neînsufleţit al unei fete a fost scos de curenţi, pe malul braţului Borcea al Dunării.
”Salvatorii de la Staţia de pompieri Feteşti, care au continuat căutările minorei dispărute în data de 13 iunie, inclusiv astăzi, s-au deplasat la locul indicat de apelant şi au scos pe uscat trupul”, au spus reprezentanţii ISU Ialomiţa.
Fata a dispărut la kilometrul 40, pe braţul Borcea al Dunării, în zona municipiului Feteşti, şi a fost găsită la kilometrul 11, în zona comunei Făcăieni.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Ialomiţa, fetiţa s-ar fi înecat pe braţul Borcea al Dunării, la Feteşti.