Trupul fetiţei găsit în fundaţia unui imobil din Năvodari a fost îngropat acolo chiar de părinţii copilei

Cadavrul fetiţei de un an şi jumătate, găsit miercuri în fundaţia unui imobil din Năvodari, a fost îngropat acolo de către părinţii copilei, mama micuţei spunând că a recurs la acest gest întrucât nu a putut transporta trupul până în comuna Dobromir, unde locuiau.

Urmărește
450 afișări

Fetiţa de un an şi jumătate a fost îngropată de către părinţii ei în fundaţia unui imobil din Năvodari, unde de altfel a şi fost găsită de poliţişti, mama copilei spunând că a recurs la acest gest întrucât nu a putut transporta trupul micuţei până în comuna Dobromir, unde locuiau.

Anchetatorii au stabilit că fetiţa de un an şi jumătate, al cărei cadavru a fost descoperit în fundaţia unui imobil din Năvodari, a fost îngropată acolo de către părinţii ei, care ulterior au fugit de la locul faptei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, mama fetiţei, Emine Ismail, a fost chemată la audieri femeia povestind că fiica sa era bolnavă cu plămânii şi, deşi ar fi dus-o la medic, aceasta a murit miercuri dimineaţă.

Femeia a mai spus că a luat trupul micuţei în braţe şi, împreună cu soţul şi cu un alt copil, a plecat pe jos, spre comuna Dobromir, unde voiau să o îngroape pe fetiţă.

Potrivit acesteia, ei au mers şapte kilometri pe jos, până la Năvodari, şi, pentru că se făcuse târziu şi şi-au dat seama că nu mai pot ajunge la destinaţie, au decis să o îngroape pe fetiţă în oraş.

"Cineva i-ar fi spus că nu poate să ia maşina, că este păcat, astfel că au decis să o îngroape acolo unde am găsit-o. Soţul a săpat groapa cu mâinile goale", a spus procurorul care a instrumentat cazul, Andrei Bodean.

Bodean a precizat că nu s-a pus problema reţinerii femeii "pentru că nu a comis o infracţiune atât de gravă care să justifice această măsură", şi pentru moment nu s-a luat nici decizia în ceea ce priveşte încadrarea cazului, Emine Ismail putând fi cercetată pentru profanare de morminte.

Femeia, care este însărcinată, mai are cinci copii.

Oamenii legii au sesizat Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, reprezentanţii instituţiei urmând să stabilească în ce condiţii trăiesc ceilalaţi copii ai familiei.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, oamenii legii au fost sesizaţi, miercuri, că pe strada Midiei din Năvodari a fost aruncat trupul neînsufleţit al unui copil.

Poliţiştii s-au deplasat în zona respectivă şi au constatat că fetiţa se afla într-o groapă destinată unei fundaţii de bloc.

Martorii le-au spus oamenilor legii că au văzut în zonă un bărbat şi o femeie care veniseră cu un copil şi au plecat fără acesta, după care au alertat autorităţile.

Anchetatorii au stabilit că trupul aparţine unei fetiţe de aproximativ un an şi jumătate, iar în urma examinării s-a stabilit că nu avea leziuni de violenţă vizibile. Cadavrul a fost transportat la morga Cimitirului Central Constanţa, unde în urma necropsiei medicul legist a stabilit că moartea nu a fost violentă, având cauze medicale, respectiv o insuficienţă respiratorie cauzată de o pneumonie acută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici