- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (12.11.2015, 09:43)
- Departamentul Life
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tudor Chirilă: Este dreptul nostru să fim informaţi corect de Ministerul Sănătăţii în cazul Colectiv
Tudor Chirilă comentează, pe blogul său, modul în care Ministerul Sănătăţii a gestionat situaţia incendiului din clubul Colectiv, în urma căruia 53 de persoane au murit, menţionând că toţi românii au dreptul de a afla informaţii corecte cu privire la starea victimelor acestei tragedii.
Urmărește
6150 afișări
Tudor Chirilă: Este dreptul nostru să fim informaţi corect de Ministerul Sănătăţii în cazul Colectiv (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă vorbeşte, într-un text publicat miercuri, pe blogul său, despre dreptul cetăţenilor români de a fi informaţi de Ministerul Sănătăţii atunci când au loc tragedii precum cea petrecută în clubul Colectiv din Bucureşti, când, în urma unui incendiu, 53 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci se află în stare gravă.
"Mă numesc Tudor Chirilă şi sunt artist. Nu am studiat medicina, aşa cum nu am studiat nici dreptul, dar mi se pare normal să ştiu ce drepturi am ca cetăţean, ca artist interpret, compozitor etc. De-a lungul timpului, am fost tratat în diverse spitale, atât din România, cât şi din străinătate. Am cunoscut medici români extraordinari, unii dintre ei îmi sunt foarte buni prieteni. Am un respect deosebit pentru această meserie. De fiecare dată când m-am aflat în faţa unei afecţiuni am stat de vorbă cu medici, mereu mai mulţi medici, ca sa am o perspectivă cât mai clară asupra situaţiei. Nu sunt un pacient comod, pun multe întrebări, vreau să înţeleg care sunt opţiunile, care sunt riscurile. Şi nu-mi cer scuze pentru asta. Dimpotrivă, cred că e datoria şi dreptul meu. Aşa cum, atunci când peste 150 de oameni ajung în spitale în stare gravă în urma unei tragedii naţionale, cred că e dreptul nostru, ca cetăţeni ai acestei tari, să fim informaţi corect şi în timp util de către Ministrul Sănătăţii şi de către Comitetul pentru situaţii speciale de urgenţă cu privire la situaţia lor şi la planul de soluţionare a crizei", a scris Tudor Chirilă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
-
Cum s-a produs accidentul din Maramureş în care trei poliţişti au fost răniţi
Acesta nu este primul mesaj cu privire la tragedia din clubul Colectiv pe care Tudor Chirilă îl scrie şi în care cere socoteală autorităţilor în legătură cu acest caz, artistul fiind foarte activ, atât pe Facebook, cât şi pe blogul său, în ideea de a afla informaţii corecte despre starea pacienţilor şi modul în care a fost gestionată această criză.
"Mi s-a reproşat că prin mesajele mele pun presiune pe medici, în condiţiile în care ţintele mesajelor mele au fost administratorii spitalelor şi autorităţile. Oare faptul că ministrul Sănătăţii îşi permite să afirme într-un mod de-a dreptul ceauşist că «avem de toate, nu avem nevoie de nimic» nu pune presiune pe medici? Am citit articolul postat ieri de Asociaţia Dăruieste Viaţă şi mi-au atras atenţia următoarele fraze: «În 8 spitale de urgenţă din Bucureşti, dintre care doar 2 de arşi, au ajuns în aproximativ 2 ore peste 180 de victime; medicii s-au mobilizat, au lucrat extraordinar, au făcut imposibiliul ca să-i salveze... au lucrat 24 de ore fără oprire. În timpul ăsta, România nu a stat în loc. Accidente, infarcturi, traume s-au întâmplat ca în orice altă zi şi alte zeci de victime au ajuns în continuare la serviciile de urgenţă din aceste spitale... cineva a trebuit să-i preia şi pe aceştia.[...] Medici care nu tratează arşi în mod obişnuit s-au trezit puşi în situaţia de a se ocupa de zeci de victime, zeci de ore la rând, până la epuizare, fără protocoale şi fără dotările minime necesare. Ei au fost primii sacrificaţi, alături de pacienţii lor». De altfel, cam toţi medicii străini care ne-au vizitat în ultima săptămână au subliniat faptul că, deşi medicii noştri sunt foarte competenţi, sunt suprasolicitaţi. Este nevoie de ajutor!", a mai scris Tudor Chirilă.
Totodată, artistul vorbeşte despre vizita recentă a doctorului Sarah Pape din Marea Britanie, care a constatat, "dincolo de calitatea excelentă a medicilor români, că aveam peste 150 de victime şi doar 25 de paturi speciale pentru arşi".
De asemenea, Chirilă vorbeşte despre protestele care au avut loc în Bucureşti şi în ţară, săptămâna trecută, şi despre dreptul fiecăruia la opinie şi informare.
"Câteva zeci de mii de oameni au ieşit în stradă săptămâna trecută şi au protestat împotriva actualei clase politice şi împotriva lui «merge şi aşa». Nu, nu merge şi aşa. Cred că e important să fim vocali. Cred că trebuie să tragem semnale de alarmă, să ne informăm, să punem întrebări şi să nu ne lăsăm până nu primim răspunsuri. Nu pot să închei înainte să-l felicit public pe domnul Ministru al Sănătăţii Nicu Banicioiu pentru aparatul de comunicare şi relaţii publice care se ocupă atât de abitir de spălarea imaginii dumnealui. Declaraţiile mele de săptămâna trecută la adresa dumnealui au generat o avalanţă de reacţii prompte din partea păpuşelelor de la televiziunile păpuşarului puşcăriaş. Dar nu poţi lua în seamă păpuşile când ştii că există păpuşarul. Atacurile din ultimele zile mi-au demonstrat încă un lucru. Facebook chiar contează. În condiţiile unei prese complet aservite diverselor interese acest spaţiu ne dă posibiltatea să căutăm adevarul (să nu uităm că acest spatiu a dat preşedintele ţării). Chiar dacă şi aici adevărul este bine mascat de impostură. În ce ma priveşte am să-mi exercit în continuare dreptul la opinie şi la informare. Vă sfătuiesc să faceţi acelaşi lucru", şi-a încheiat Chirilă textul de pe blogul său.
Sâmbătă, pe contul său de Facebook, actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă, liderul trupei Vama, a scris că este mai mult decât evident că ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a dat ordin spitalelor să afirme că se descurcă în criza victimelor incendiului din Colectiv, artistul precizând că la fel de gravă este şi atitudinea managerilor de spitale "care au consimţit să facă parte din acest joc odios".
Duminică, Tudor Chirilă a revenit, pe Facebook, cu precizări şi întrebări pentru Ministerul Sănătăţii privind modul în care instituţia condusă de Nicolae Bănicioiu a gestionat situaţia victimelor incendiului din clubul Colectiv.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de oameni, iar în drum spre spital a mai murit o persoană. În următoarele zile de la tragedie au decedat alte 26 de persoane, numărul victimelor ajungând, joi, la 53.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe