Toader: Am vorbit cu premierul. Nu a fost planificată nicio întrevedere cu liderii de sindicate din penitenciare/ Numărul deţinuţilor se află pe un trend descendent

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că a vorbit de mai multe ori pe parcursul zilei cu premierul Viorica Dăncilă, context în care a precizat că prim-ministrul nu avea planificată nicio întâlnire cu liderii de sindicate din penitenciare.

Urmărește
574 afișări
Imaginea articolului Toader: Am vorbit cu premierul. Nu a fost planificată nicio întrevedere cu liderii de sindicate din penitenciare/ Numărul deţinuţilor se află pe un trend descendent

Tudorel Toader: Am vorbit cu premierul. Nu a fost planificată nicio întrevedere cu liderii de sindicate din penitenciare

"Astăzi am vorbit cu doamna prim-ministru de câteva ori la telefin, am discutat personal cu doamna prim-ministru la şedinţa de guvern, nu a fost planificată nicio întrevedere între domnia sa cu liderii de sindicat din penitenciare", a declarat Tudorel Toader, ministrul Justiţiei.

Liderul Sindicatului Naţionala al Poliţiştilor, Dumitru Coarnă, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că premierul Viorica Dăncilă le-a refuzat audienţa la Palatul Victoria pentru discuţii legate problema salarizării şi a programului, aceleaşi revedenicări având şi sindicaliştii din ANP.

"Nu ne-au primit. Am plecat. Am tot dat telefoane, dar nu ne-au primit. Eram convins că n-o să ne primească pentru că n-au soluţii. Noi am trimis de mult solicitare pentru primire în audienţă. Avem oricum protestele programate. Începând cu data de 14 martie va fi protest la Constanţa", a afirmat Dumitru Coarnă.

Întrebat de agenţia de presă MEDIAFAX dacă sindicatul său va mai depune solicitări pentru o audienţă la premierul Viorica Dăncilă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor a răspuns: "Probabil vom face, dar ei neavând soluţii evită orice întâlnire cu noi."

Aproximativ o sută de membri ai Federaţiei Sindicatelor Naţionale a Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) şi ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) au protestat, luni, timp de circa patru ore, în faţa Guvernului.

Manifestanţii prezenţi, luni, la Palatul Victoria au cerut să discute cu premierul Viorica Dăncilă despre problemele din penitenciare, dar şi pentru a cere demisia ministrului Tudorel Toader pe care îş acuză de incompetenţă şi lipsă de responsabilitate.

Sindicaliştii au mai solicitat îmbunătăţirea condiţiilor de muncă din penitenciare, plata orelor suplimentare restante şi eliminarea deficitului de personal.

Şeful Guvernului, Vasilica Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că va avea discuţii cu miniştrii Justiţiei şi Afacerilor Interne, Tudorel Toader şi respectiv Carmen Dan, referitor la nemulţumirile grefierilor şi ale poliţiştilor, pentru a găsi soluţii.

"O să am astăzi o discuţie cu domnul ministru Toader şi am să discut şi cu doamna ministru Carmen Dan. O să văd care este situaţia şi în funcţie de cele relatate de dumnealor, vom încerca să găsim soluţii. A mai fost o discuţie cu grefierii şi am înţeles atunci că de fapt nu a fost o vină a ministerului Muncii, a fost o interpretare greşită. De aceea, mă feresc să iau o decizie până nu mă documentez foarte bine. Azi mă voi documenta foarte bine şi voi vedea ce soluţii găsim astfel încât să putem să dăm un răspuns celor care aşteaptă acest răspuns de la noi", a explicat prim-ministrul.

Toader: Numărul deţinuţilor din penitenciare se află pe un trend descendent

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că este "îmbucurător" că numărul deţinuţilor se află în trend descendent, iar numărul celor care intră la închisoare este mai mic decât al celor care ies.

"Avem în prezent 22.884 de deţinuti şi tot astăzi în sistemul penitenciar avem încadraţi 12.795 de funcţionari cu statut special. Este îmbucurător că numărul deţinutilor se află pe un trend descendent. Numărul zilnic al celor care ies din penitenciare este mai mare decât numărul celor care intră în penitenciare. Problema condiţiilor de detenţie din penitenciare, ştim bine cu toţii că este o problemă de sistem, aproape istorică, nu a apărut nici ieri nici alaltăieri. Mai ştim că pe de o parte deţinuţii execută pedepsele în condiţii necorespunzătoare, că România e condamnată la CEDO tocmai pentru aceste condiţii şi că anul trecut a fost pronunţată hotărârea pilot ca urmare a numeroaselor cauze înregistrate pe aceeaşi temă la CEDO. Pe de altă parte, măsurile pe care le am luat pe parcursul anului 2017 şi începutul anului 2018 sunt, pe de o parte, măsuri de ordin administrativ, pe de altă parte, măsuri de natură legislativă. Ambele categorii de măsuri se referă la ambele categorii de persoane care se află în penitenciare, pe de o parte deţinuţii, pe partea cealaltă angajaţii din penitenciare în egală măsură", a afirmat Tudorel Toader, într-o conferinţă de presă la sediul Ministerului Justiţiei.

Acesta a adăugat că cifrele indică o scădere a recidivei în ţara noastră şi că până acum, ca urmare a aplicării recursului compensatoriu, au ieşit din închisori, la termen, 1.219 deţinuţi, alţi 4.532 fiind eliberaţi coniţionat. Ministrul Justiţiei a anunţat care vor fi măsurile luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare, în contextul hotărârii pilot dată României de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) exact pe acest subiect.

"Din categoria măsurilor referitoare la infrastructură, ştiţi că avem două penitenciare care se află în proceduri de studiu de fezabilitate, penitenciarul de la Berceni din Prahova şi cel de la Unguriu din Buzău. Fiecare penitenciar va fi cu câte o mie de locuri, fiecare penitenciar va fi nou construit şi fiecare din cele două penitenciare va fi la standarde europene moderne. Pentru penitenciarul din Pantelimon, vom înfiinţa si operaţionaliza acel institut naţional de admministrare publică şi probaţiune, în care să facem o şcoală de formare iniţială şi de formnare continuă pentru angajaţii din penintenciare pentru ca fiecare categorie socio-profesională are nevoie să îşi menţină nivelul de pregătire profesională. Am emis un ordin prin care am aprobat normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate. Am emis un alt ordin prin catre am dispus centralizarea situaţiei privind clădirile, spaţiile, celulele necorespunzătoare. Împreună cu MAI şi Ministerul Finanţe am elaborat acel calendar de măsuri. Personal m-am deplasat la CEDO, am vorbit cu preşedintele Comsiei Europene. Colegii mei au prezentat măsurile din foaia de parcurs. Am constatat că măsurile propuse au fost bine primite", a explicat Toader.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici