Video Tudorel Toader: Proiectul de lege pentru modificarea legilor justiţiei este finalizat/ Toader, despre închisori: În noiembrie mă voi prezenta la Curtea Europeană. Avem un plan coerent

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a anunţat pe Facebook că proiectul de modificare a legilor justiţiei este finalizat, precizând că prioritar este de acum planul cerut de CEDO privind condiţiile din închisori.

Urmărește
4112 afișări

"Este finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiţiei - vom participa la toate dezbaterile", a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Conducerea PSD a decis ca modificările la Legile Justiţiei să fie promovate ca iniţiativă parlamentară, nu printr-un proiect asumat de Executiv, au declarat, vineri, surse social-democrate, ideea fiind enunţată şi de premierul Mihai Tudose.

Mai multe propuneri privind legile justiţiei au fost criticate de jurişti, printre cele mai contestate fiind prevederile referitoare la trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei şi excluderea preşedintelui României din procedura de numire a şefilor de parchete.

"Prioritară devine foia de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor Hotărârii pilot, pronunţată de CEDO, referitoare la condiţiile din penitenciare! Comisiile din penitenciare sunt pregătite să pună în aplicare prevederile legii nr. 169 din 14 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal", mai precizează ministrul.

Astfel, de joi, potrivit legii, "pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată".

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat, miercuri, la Parlament, că există un plan coerent privind condiţiile din închisori, urmând ca în luna noiembrie să meargă la Curtea Europeană pentru a prezenta foaia de parcurs, aşa cum a recomandat CEDO.

"Avem un plan şi avem un plan coerent. Chiar astăzi avem audieri, spre exemplu, pentru desemnarea unora dintre directorii de penitenciare, unde funcţia este vacantă. În repetate rânduri am făcut cunoscut că foaia de parcurs trebuie să o prezentăm până în ianuarie 2018, dar în luna noiembrie eu mă voi prezenta la Curtea Europeană, la Guvern întâi, apoi la Curtea Europeană cu foaia de parcurs. Vă pot spune că, între timp, în repetate rânduri, am vorbit la Curtea Europeană şi ştim ce avem de făcut şi ce trebuie făcut. Sunt măsurile pe palier legislativ, iar mâine intră în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu", a declarat Tudorel Toader.

Potrivit acestei legi, la 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, deţinutul are beneficiul unui număr de şase zile care se consideră efectiv executate.

"Comisiile din penitenciare sunt pregătite, au făcut toate calculele pentru a vedea care dintre deţinuţi beneficiază direct de punerea în libertate, iar mâine vor fi deţinuţi care vor fi puşi în libertate, după care tot prin intrarea în vigoare a legii foarte mulţi deţinuţi vor dobândi beneficiul/vocaţia de a solicita liberare condiţionată", a explicat ministrul.

Toader a făcut referire şi la alte măsuri privind condiţiile din penitenciare.

"Avem la Ministerul Justiţiei în lucru un proiect de lege care prevede că o parte din pedeapsă, partea finală a pedepsei sau pedeapsa integrală poate fi executată în regim de supraveghere electronică cu acea brăţară electronică. După aceea vedem care va fi soarta legii privind graţierea, lege care a trecut de primă cameră şi a trecut la cameră decizională. Pe planul celălalt, avem achiziţionat studiul de fezabilitate pentru penitenciarul de la Berceni. Preluăm de la MApN o locaţie, trei foste unităţi militare, de la Unguriu, din Buzău, prin HG, pentru ANP şi vom declanşa procedura, studiul de fezabilitate şi toate celelalte. Înfiinţăm acel institut pentru perfecţionare, formare iniţială şi continuă de la Pantelimon, sediul fostului Parchet Naţional Anticorupţie", susţine ministrul.

Tudorel Toader a precizat că în ultima perioadă "numărul de intrări în penitenciar este mai mic decât numărul de ieşiri, de eliberări".

În aprilie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea pilot în cauza Rezmiveş şi alţii împotriva României, prin care a reiterat existenţa unei probleme în ceea ce priveşte suprapopularea din centrele de reţinere şi din penitenciarele din România.

CEDO a recomandat măsuri suplimentare din partea autorităţilor, fie de natură logistică, fie de politică penală, dând un termen de şase luni pentru găsirea soluţiilor şi prezentarea unui plan.

Între timp, toate dosarele aflate spre soluţionare la CEDO sunt suspendate examinării.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici