Turista rănită pe pârtie la Păltiniş a fost operată la Târgu Mureş, dar este în stare critică

Turista rănită pe pârtie la Păltiniş, care a fost dusă cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, a suferit o intervenţie chirurgicală, în prezent starea sa fiind critică, potrivit medicilor, citaţi de corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
154 afișări
Imaginea articolului Turista rănită pe pârtie la Păltiniş a fost operată la Târgu Mureş, dar este în stare critică

Turista rănită pe pârtie la Păltiniş a fost operată la Târgu Mureş, dar este în stare critică (Imagine: Shutterstock)

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, Cosmin Blaga, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că femeia a fost adusă cu elicopterul SMURD la spital duminică seară şi la scurt timp a suferit o interveţie chirurgicală, la Secţia de Chirurgie.

"Femeia a fost supusă unei intervenţii, în zona abdominală şi toracică, la Secţia Chirurgie a SCJU Târgu Mureş, după care a fost mutată la Secţia de Terapie Intensivă. A suferit un politraumatism cranio-toracico-abdominal şi fracturi de membre. Starea sa generală e critică, dar dă semne de revenire. Nu este în stare de comă. În prezent, e ventilată mecanic", a precizat Blaga.

Turista, în vârstă de 21 de ani, şi un tânăr de 25 de ani au fost răniţi, duminică, în timp ce se dădeau cu sania pe una dintre pârtiile din complexul Arena Platoş din staţiunea Păltiniş. Tânăra a suferit politraumatisme şi a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la SCJU Târgu Mureş în stare de inconştienţă, fiind sedată şi intubată de către medici. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă, declara că tânărul de 25 de ani a ajuns în Unitatea de Primiri Urgenţe a unităţii.

Cei doi tineri au lovit un stâlp de teleschi în timp ce se dădeau cu sania pe o pârtie de schi închisă oficial, aceştia fiind avertizaţi că accesul în zonă nu este permis, însă trecând peste benzile de marcaj.

Potrivit administratorilor complexului Arena Platoş, unde a avut loc accidentul, cei doi tineri se dădeau cu sania pe una dintre pârtiile de schi din complex, deşi li se atrăsese atenţia că nu au voie cu sania în acel loc, iar la un moment dat aceştia au intrat cu sania într-un stâlp de la instalaţia de teleschi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici