Udrea: Ar trebui ca pedepsele cu executarea în penitenciar să fie de natură excepţională

Deputatul Elena Udrea a declarat, miercuri, că va iniţia un proiect de lege prin care să fie prevenită supra-aglomerarea închisorilor prin diversificarea pedepselor privative de libertate, cum ar fi executarea pedepsei la domiciliu, ea acuzând, din nou, condiţiile inumane din penitenciar.

Urmărește
807 afișări
Imaginea articolului Udrea: Ar trebui ca pedepsele cu executarea în penitenciar să fie de natură excepţională

Udrea: Ar trebui ca pedepsele cu executarea în penitenciar să fie de natură excepţională (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Ar trebui această iniţiativă legislativă să privească aspecte precum prevenirea supra-aglomerării închisorilor, de la modul în care se ajunge acolo, mult prea uşor, aproape toate pedepsele în România sunt cu executare în penitenciar, până la modalitatea în care cei care se află deja acolo şi care îndeplinesc anumite condiţii legat de gravitatea faptei sau de comportamentul pe care l-au avut până acum în penitenciar (...) să poată să fie eliberaţi înainte de termen. Ar trebui, de asemeni, instituită o practică în care, totuşi, pedepsele cu executarea în penitenciar să fie de natură excepţională şi atunci când nu există altă variantă", a declarat Elena Udrea la Palatul Parlamentului, după o dezbatere pe tema condiţiilor din penitenciare.

Elena Udrea a mai spus că România trebuie să-şi asume măsuri adoptate de alte state europene sau de SUA cu zeci de ani în urmă, care presupun soluţii alternative, cum ar fi executarea pedepsei la domiciliu sau executarea pedespei la sfârşit de săptămână, munca în folosul comunităţii. Deputatul mai crede că strategia trebuie să se concentreze pe recuperarea prejudiciului.

De asemenea, Elena Udrea a spus că accentul nu se pune pe reintegrarea socială şi că 60% din cei care ajung în penitenciare recidivează.

"Ce se întâmplă de fapt într-un penitenciar, într-un arest preventiv, condiţiile inumane la care sunt supuşi acolo şi faptul că în niciun caz accentul nu se pune pe reintegrarea socială... Cine a ajuns o dată acolo, foarte puţini mai ies întregi la minte, familia este bulversată, iar reintegrarea socială este de cele mai multe ori eşuată. 60% din cei care ajung acolo se întorc, recidivează pentru că nu sunt pregătiţi pentru momentul în care se întorc în societate şi în familie", a spus deputatul.

Întrebată dacă va merge cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, pentru a vedea care sunt condiţiile în penitenciare, Udrea a spus: "Eu am fost, dacă vrea dânsul, să se ducă", subliniind că "este o bună experienţă personală".

Udrea a vorbit din nou despre experienţa sa în arest, subliniind că "cel mai cumplit sentiment este acela de îngrădire a libertăţii de mişcare" şi oferind detalii despre condiţiile din arest.

"Erau gândaci, se adunau cu sacii, nu cu plicul, în arestul Poliţiei Capitalei, iar în martie, când se încălzise, pusesem 30 de capcane în toată camera, de nouă metri pătraţi, pentru că intrau gândaci de 10 centimetri care se urcau pe pereţi, se urcau în pat. Îmi amintesc că într-o noapte, pe la patru, ne-am trezit, am crezut că este un şoarece care a intrat în cameră. De fapt, era un gândac uriaş care intrase într-o capcană şi se plimba cu capcana prin toată camera. Am cerut capcane pentru că nu ne puteam lupta cu gândacii ", a relatat Udrea.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici