Video Victor Costache, al doilea ministru care primeşte aviz favorabil în comisiile parlamentare/ Despre dosarul de malpraxis: „Acuzaţiile sunt nefondate. Expertizele mi-au fost favorabile” - VIDEO

Victor Costache a primit, marţi, aviz favorabil în comisia de specialitate din Parlament în urma audierii acestuia. Costache este propunerea PNL pentru Ministerul Sănătăţii. Costache, a declarat că în dosarul de malpraxis are calitatea de suspect, a mai fost chemat de procurori la audieri şi „toate expertizele au fost favorabile”. „Acuzaţiile sunt nefondate”, mai spune Costache.

Urmărește
1046 afișări

În urma audierii din comisia de specialitate din Parlament, Victor Costache a primit aviz favorabil - 14 voturi „pentru” şi 4 abţineri. Acesta este propunerea PNL pentru funcţia de ministru al Sănătăţii.

În cadrul audierii sale, întrebat despre acuzaţiile de malpraxis care i se aduc, Costache a spus că, dacă i se va schimba calitatea suspect, îşi va da imediat demisia de la minister.

Victor Costache, despre dosarul său: Acuzaţiile sunt nefondate. Expertizele mi-au fost favorabile

„E un dosar în curs, trebuie să lăsăm justiţia să-şi spună cuvântul. (...) A început în 2017. (...) Am fost (chemat de procurori, n.r.), am calitatea de suspect. În momentul de faţă, toate expertizele mi-au fost favorabile”, a declarat Victor Costache, după ce a primit aviz favorabil în Parlament.

Propunerea pentru ministerul Sănătăţii a evita să răspundă la întrebările cu privire la acuzaţiile din dosar, adăugând doar că este vorba despre „malpraxis”: „Ne cramponăm cu întrebări”, a spus Costache.

„Ce a fost in presă că diagnosticul a fost incorect, că nu a existat medic de gardă, toate sunt acuzaţii nefondate. Înţelegem durerea familiei. Sunt acuzaţii nefondate, o parte nu se găsesc în plângere. (...) Diagnosticul nu a fost greşit. Nu contează plângerea, vorbim de realitate. (...) Acuzaţia este de malpraxis. (...) Medicul de gardă era la servici (sic!), erau doi medici de gardă care au intervenit în timp util. Nu are rost să politizăm un dosar medical”, a mai spus Victor Costache.

Victor Costache, propus pentru Ministerul Sănătăţii, are 45 de ani, este chirurg cardiovascular, autor al mai multor premiere în domeniul chirurgiei endovasculare, specializat în Franţa.

Medicul conduce un spital privat în Sibiu şi este consilier al lui Ludovic Orban pe probleme de sănătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici