- Home
- Social
- CRAIOVA, (17.07.2018, 09:43)
- Departamentul Corespondenţi
Un adolescent de 16 ani, aflat la volan sub influenţa alcoolului, a produs un accident în care o tânără a murit şi alte trei persoane au fost rănite
O tânără în vârstă de 18 ani a murit, iar trei tineri sunt răniţi, după un accident rutier produs în timpul nopţii de luni spre marţi, de un adolescent de 16 ani, care a condus maşina, deşi nu avea permis şi era băut, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
1631 afișări
Un adolescent de 16 ani aflat la volan a produs un accident în care o tânără a murit şi trei persoane au fost rănite
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dolj, accidentul a fost provocat de un tânăr în vârstă de 16 ani, care a condus maşina pe strada Viitorului, din direcţia Centurii de Nord, spre Hanul Doctorului, din Craiova.
„În jurul orei 03.00, un tânăr de 16 ani a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea şi s-a răsturnat. În urma accidentului a rezultat decesul unei fete de 18 ani, rănirea uşoară a şoferului şi a celorlalţi doi pasageri. În urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,49 mg/l”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Dolj.
În această cauză a fost deschis un dosar penal.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe