Prima pagină » Social » Un alt incendiu a izbucnit în Delta Văcăreşti / Incendiul a fost stins- FOTO/VIDEO

Un alt incendiu a izbucnit în Delta Văcăreşti / Incendiul a fost stins- FOTO/VIDEO

Un alt incendiu a izbucnit marţi în Delta Văcăreşti, focul fiind extins pe o suprafaţă de aproximativ 1500 de metri, după ce luni a luat foc vegetaţia de pe aproximativ 2000 de metri pătraţi, au precizat oficiali ISU pentru MEDIAFAX.
Andreea Traicu
12 iul. 2016, 13:55, Social

UPDATE 15:29 – Incendiul din Delta Văcăreşti a fost stins de pompieri după aproape două ore de la izbucnire, fiind afectată o suprafaţă de aproape 20.000 de metri pătraţi, anunţă oficiali Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Bucureşti-Ilfov.

Focul izbucnit miercuri pe terenul din Delta Văcăreşti a fost stins de cei peste 30 de pompieri trimişi la faţa locului, după aproape două ore de când a fost anunţat, transmit oficiali ISU Bucureşti-Ilfov.

În urma incendiului a fost afectată o suprafaţă de aproape 20.000 de metri pătraţi, susţin sursele citate.

Acesta este al doilea incendiu în Delta Văcăreşti în decursul a două zile.

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit cu două autospeciale de stingere după ce un incendiu a izbucnit în Delta Văcăreşti.

Potrivit estimărilor preliminare, incendiul s-a întins pe o suprafaţă de aproximativ 1500 de metri pătraţi. Acesta a fost al doilea incendiu în zonă în decursul a două zile.

Un incendiu a izbucnit luni în Delta Văcăreşti, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 2000 de metri, intervenţia fiind una dificilă din cauza solului moale şi a temperaturii ridicate, anunţau oficiali ai ISU. Focul a fost stins după câteva ore.