Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în judeţul Braşov: O femeie a murit pe loc, iar pilotul a decedat la Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş. MAI: Aparatul era înmatriculat în Italia - FOTO

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit între localităţile braşovene Şinca şi Perşani. O femeie de 57 de ani a murit pe loc. Pilotul avionului prăbuşit în judeţul Braşov a decedat ulterior, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş unde fusese adus cu politraumatisme, deşi s-au încercat manevre de resuscitare timp de 50 de minute, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6956 afișări
Imaginea articolului Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în judeţul Braşov: O femeie a murit pe loc, iar pilotul a decedat la Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş. MAI: Aparatul era înmatriculat în Italia - FOTO

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în judeţul Braşov. Un mort şi un rănit grav - FOTO

UPDATE ora 21.19 - Pilotul avionului prăbuşit în judeţul Braşov a murit la Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş

Purtătorul de cuvânt al Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Mariana Negoiţă, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că bărbatul a fost adus în stare foarte gravă.

”Pilotul a fost adus la spitalul nostru în stare foarte gravă, prezenta politraumatisme, coaste rupte, politraumatism cranian. A fost resuscitat timp de 50 de minute şi nu a răspuns la nicio manevră astfel încât s-a declarat decesul”, a spus Negoiţă.

UPDATE ora 16.43 - Proprietarul avionului prăbuşit lângă Perşani este în stare critică

Persoana care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic de lângă Perşani, judeţul Braşov, era o femeie de 57 de ani, iar pilotul, care se află în stare gravă, este cetăţean italian în vârstă de 66 de ani, aeronava fiind proprietatea personală a acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit prefectului judeţului Braşov, Ciprian Băncilă, femeia care a murit carbonizată în urma prăbuşirii avionului între localităţile Şinca şi Perşani, lângă o cale ferată, era o femeie de naţionalitate română, în vârstă de 57 de ani. Pilotul, care se află în stare gravă la Spitalul din Tg. Mureş, are 66 de ani şi este cetăţean italian. Acesta a fost intubat şi este în stare critică.

Avionul de mici dimensiuni – TECNAM BT 2004, este proprietatea privată a cetăţeanului italian, fiind înmatriculat în Italia. Acesta a decolat, sâmbătă dimineaţa la ora 10.00, din localitatea Cioca, judeţul Timiş, şi se îndrepta spre aerodromul din Ghimbav, judeţul Braşov.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a deschIs o anchetă în acest caz.

UPDATE ora 15.14 - MAI: Avionul care s-a prăbuşit în judeţul Braşov era înmatriculat în Italia

Avionul de mici dimenisuni, care s-a prăbuşit, sâmbătă, în judeţul Braşov, era înmatriculat în Italia şi trebuia să ajungă în Ghimbav, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit MAI, "avionul este TECNAM BT 2004, a decolat la ora 10 de la Cioca, Timiş şi trebuia să ajungă la Ghimbav".

"Doi ocupanţi: o femeie, 55 de ani, cetăţean român-decedat şi un bărbat, 66 de ani cetăţean italian, în stare gravă", mai informează MAI.

Avionul de mici dimensiuni este înmatriculat în Italia.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit între localităţile braşovene Şinca şi Perşani, primele date arătând că o persoană şi-a pierdut viaţa iar alta a fost grav rănită, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov.

Potrivit primelor informaţii, aparatul de zbor a luat foc la impactul cu solul.

"O persoană a fost găsită carbonizată şi una este în viaţă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.

"Un apel a intrat la 12.28 la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov cum că un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit lângă localitatea Şinca, iar imediat au fost alertate forţele de intervenţie. La 12.52 au ajuns la faţa locului, fiind o zonă mai greu accesibilă, iar elicopterul SMURD Mureş a aterizat la ora 13. Era în misiune în aer şi a fost redirijat acolo. Au găsit avionul în flăcari cu o persoană din păcate decedată şi una în afara avionului, în stare critică. Salvatorii au intervenit pentru a stabiliza persoana. Urmează să fie preluată ancheta de procuratură şi va fi şi o investigaţie pe accident realizată de Autoritatea Aeronautică", a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Braşov, dr. Adriana Palaghiea, în avion au fost găsite două victime, una fiind carbonizată, iar cealaltă conştientă, dar cu arsuri grave la faţă, mâini, cu plăgi multiple şi fractură deschisă la piciorul drept.

„Persoana rănită este preluată de elicopterul SMURD de la Târgu Mureş, care trebuia să preia un alt caz, dar a fost redirecţionat către accidentul aviatic“, a spus sursa citată.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a deschs o anchetă în acest caz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici