Prima pagină » Social » Un bărbat a EVADAT din Judecătoria Sectorului 3. Agenţii care îl escortau pe fugar sunt anchetaţi

Un bărbat a EVADAT din Judecătoria Sectorului 3. Agenţii care îl escortau pe fugar sunt anchetaţi

Poliţia Capitalei caută un bărbat care a evadat luni din Judecătoria Sectorului 3, unde a fost adus pentru a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Poliţia investighează şi agenţii care-l escortau pe bărbat.
Mihaela Gidei
06 aug. 2018, 16:52, Social

Seica Ioan Valentin, în vârstă de 39 de ani, a fugit luni, din Judecătoria Sectorului 3 al Capitalei, unde a fost adus pentru a fi prezentat în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Potrivit Poliţiei Capitalei, bărbatul era reţinut, fiind acuzat de furt.

„Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale în vederea depistării persoanei şi pentru tragerea la răspundere penală. Au fost demarate verificari şi cu privire la modul în care au acţionat politiştii din cadrul secţiei, care asigurau escorta persoanei aflate sub efectul ordonanţei de reţinere”, informează Poliţia Capitalei.