- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Un bărbat a murit în faţa unui spital închis la 1 aprilie de Ministerul Sănătăţii
Un bărbat de 41 de ani, din comuna vâlceană Laloşu, a murit, joi, în faţa clădirii Spitalului Orăşenesc Bălceşti, după ce i s-a făcut rău acasă, el fiind dus cu maşina de către un vecin la unitatea medicală, unde a constatat că spitalul nu mai funcţiona.
Un bărbat a murit în faţa unui spital închis la 1 aprilie de Ministerul Sănătăţii (Imagine: Ghita Porumb/Mediafax Foto)
Bărbatul a fost transportat de un vecin cu maşina la spitalul din Bălceşti, însă acolo au constatat că unitatea sanitară nu mai funcţiona.
Rudele bărbatului mort au spus că după ce au aflat că unitatea medicală este închisă au sunat la Serviciul de Ambulanţă din Bălceşti, însă salvarea de pe tură era plecată într-un caz de urgenţă.
Ulterior, după aproximativ 40 de minute de aşteptare în faţa clădirii spitalului, bărbatul a murit. La aflarea veştii, sora şi soţia bărbatului, care ajunseseră în faţa clădirii spitalului, au leşinat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Rudele acestuia au precizat că nu ştiau că spitalul fusese închis.
Potrivit directorului medical al Spitalului din Bălceşti, Victoia Şencar, unitatea a fost închisă la 1 aprilie deşi avea toate specialităţile şi nu avea datorii.
Ea a precizat că în prezent în spital mai sunt medici şi asistente care nu şi-au exprimat încă dorinţa de a fi transferaţi la alte unităţi, dar care "nu pot acorda îngrijiri şi asistenţă medicală".
"Spitalul a fost desfiinţat. Pot să vă spun că este un spital modern care are toate specialităţile, dar în acest moment este închis. Cadrele medicale, între care şi eu, care nu au făcut o opţiune pentru o unitate pentru a pleca au mai rămas aici, dar unitatea nu mai funcţionează în mod oficial de la 1 aprilie, fiind închisă de Ministerul Sănătăţii", a declarat Victoria Şencar.
Cadrele medicale şi personalul aflat încă în spitalul din Bălceşti au anunţat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea şi Primăria Bălceşti despre incident.
La Staţia de ambulanţă din Bălceşti sunt trei maşini de intervenţie, câte una pe tură.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO