Prima pagină » Social » Un bărbat de 65 de ani a murit în urma unui incendiu produs într-o casă din judeţul Giurgiu

Un bărbat de 65 de ani a murit în urma unui incendiu produs într-o casă din judeţul Giurgiu

Un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost găsit mort de pompieri, sâmbătă seara, într-o casă afectată de un incendiu din localitatea Crevedia Mare, judeţul Giurgiu.
Un bărbat de 65 de ani a murit în urma unui incendiu produs într-o casă din judeţul Giurgiu

Potrivit ISU Giurgiu, pompierii au intervenit sâmbătă seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Crevedia Mare.

Echipajele sosite la faţa locului au constatat că flăcările au cuprins acoperişul, dar şi interiorul casei bătrâneşti de circa 100 de metri pătraţi.

„Din păcate, în interiorul locuinţei a fost găsită carbonizată o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 65 de ani”, au transmis reprezentanţii ISU Giurgiu.

Potrivit acestora, intervenţia este în desfăşurare, iar după stingerea flăcărilor va fi stabilită şi cauza care a dus la izbucnirea incendiului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!