Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul de 37 de ani ar fi mers, luni noapte, la priveghiul fratelui său, împreună cu concubina sa de 32 de ani şi cu cei patru copii ai lor.
La un moment dat, la priveghi, unul dintre copii, un băiat de 13 ani, i-a dezvăluit unei verişoare că sora sa mai mare, de 14 ani şi jumătate, este violată în mod frecvent de către tatăl lor. Auzind acestea, femeia i-a cerut socoteală bărbatului, între ei iscându-se un scandal în urma căruia femeia a sunat la Poliţie.
Ajunşi la locul scandalului, poliţiştii l-au ridicat pe bărbatul suspect şi l-au reţinut sub acuzaţia de viol şi corupere sexuală a minorilor, urmând ca miercuri el urmând să fie dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele pentru audieri, cu propunere de arestare preventivă.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru viol şi corupere sexuală a minorilor. Cazul a ajuns şi în atenţia specialiştilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, care au declanşat, la rândul lor, o anchetă.
„Instituţia noastră a fost sesizată de Poliţie şi vom evalua situaţia în cel mai scurt timp, atât din punct de vedere social, cât şi din punctul de vedere al impactului psihologic şi vom lua măsurile care se impun, în funcţie de rezultatul evaluărilor”, a declarat Roxana Kovacs, purtătorul de cuvînt al DGASPC Buzău.
Totodată, minora va fi consultată de un medic de la Serviciul de Medicină Legală.