Cei doi bărbaţi, împreună cu nepotul unuia dintre ei, în vârstă de şapte ani, plecaseră la pescuit, pe Dunăre, joi dimineaţă, dar din cauză că în timpul zilei s-a produs o furtună puternică pe fluviu, aceştia nu s-au mai putut întoarce la mal cu ambarcaţiunea proprie, astfel că au rămas izolaţi în Ostrovul Golu, la kilometrul fluvial 942, la un kilometru în aval de Hidrocentrala Porţile de Fier I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de Sectorul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF)Mehedinţi, marţi seară, în jurul orei 20.00, unul dintre bărbaţi a sunat la 112 cerând ajutor.
„În ajutorul celor trei persoane izolate şi aflate în pericol au acţionat poliţiştii de frontieră din echipajul ambarcaţiei Harpon 4106 care s-au deplasat rapid pe direcţia Ostrovului Golu. Deşi valurile şi obstacolele aflate „între ape”(bucăţi de lemne şi bolovani) au îngreunat mult acostarea ambarcaţiei, echipajul Poliţiei de frontieră a reuşit să ajungă la locul unde se aflau cei trei severineni”, se mai arată în comunicatul STPF Mehedinţi.
Poliţiştii de frontieră le-au oferit băiatului şi celor două persoane adulte veste de salvare şi i-au transportat în siguranţă pe malul românesc al Dunării.
Nici cei doi adulţi, şi nici băiatul nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.