Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, în cooperare cu structurile poliţiei de frontieră din Republica Moldova, au identificat şi reţinut în zona localităţii Ijdileni, un bărbat care intenţiona să intre ilegal în România, traversând înot râul Prut.
Bărbatul, vorbitor de limba engleză, se deplasa, în dimineaţa de 3 mai, dinspre malul râului Prut către localitatea Ijdileni.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta este cetăţean din Cuba, în vârstă de 29 de ani, care a traversat râul Prut înot din Republica Moldova, în România.
Poliţiştii de frontieră au transmis, marţi, că se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, bărbatul fiind predat autorităţilor statului vecin, în baza acordului de readmisie dintre cele două ţări.