- Home
- Social
- TÂRGOVIŞTE, (18.02.2013, 13:19)
- Florentina Mardale
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Un elev a fost înjunghiat la gât în apropierea unui liceu din Târgovişte. Elevul a murit la spital. Principalul suspect a fost prins iar cuţitul găsit la el acasă
Un elev a fost înjunghiat la gât, luni, în apropierea Colegiului Economic "Ion Ghica" din Târgovişte, acesta fiind transportat la spital. Elevul de 15 ani înjunghiat la gât a murit la spital. Principalul suspect a fost prins pe o stradă din oraş, fiind dus la sediul Poliţiei pentru audieri.
Urmărește
6978 afișări
Un elev a fost înjunghiat la gât în apropierea unui liceu din Târgovişte. Elevul a murit la spital (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Potrivit poliţiştilor, principalul suspect în cazul uciderii elevului de clasa a IX-a a fost prins pe o stradă din Târgovişte şi a fost dus cu o dubă la sediul Poliţiei Municipale Târgovişte pentru audieri.
Acesta are 18 ani şi este din localitatea Răzvad, comună limitrofă municipiului Târgovişte.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, Raluca Florescu, a declarat că elevul şi suspectul nu se cunoşteau.
"Elevul şi suspectul nu se cunoşteau, a fost vorba despre un conflict spontan", a spus Florescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Un elev de clasa a IX-a de la Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgovişte a fost înjunghiat la gât, luni, în apropierea unităţii de învăţământ, adolescentul fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, unde a decedat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, profesor Mihaela Anton, victima era elev în clasa a IX-a la Colegiul Economic şi se îndrepta spre cursuri în momentul în care a fost înjunghiat.
"Elevul făcea naveta din localitatea Picior de Munte de lângă Găeşti la Târgovişte, iar din relatările colegilor care îl însoţeau rezultă că incidentul a avut loc pe gangul unui bloc, în drum spre şcoală. Elevul a murit, am fost şi noi informaţi, iar primele date arată că pe respectivul gang elevul a fost strigat de către un tânăr dintr-un grup care era în acel loc, acesta i-a spus elevului nostru: «tu opreşte-te!», iar agresorul l-a lovit cu un cuţit la gât", a spus Anton.
Directorul Colegiului Economic "Ion Ghica" din Târgovişte, unde un elev de 15 ani a decedat după ce a fost înjunghiat la gât, a spus că reprezentanţii şcolii se preocupau de situaţia elevilor de clasa IX-a întrucât existau "semnale" că "mai mulţi indivizi dubioşi îi căutau frecvent pe aceşti elevi".
Directorul Colegiului Economic "Ion Ghica" din Târgovişte, profesor Suzana Ilie, a declarat că elevul de clasa a IX-a care a decedat după ce a fost înjunghiat în apropierea unităţii de învăţământ avea rezultate bune la şcoală şi nu a creat probleme disciplinare.
Profesorul a precizat că unitatea de învăţământ pe care o conduce nu s-a mai confruntat cu astfel de incidente.
"Bănuim că a fost un conflict, elevul care a decedat era în clasa a IX-a. Nu am mai avut astfel de situaţii, era un copil bun, a participat la balul bobocilor, unde a şi câştigat. Nu crea probleme disciplinare şi avea rezultate bune la şcoală. Repet nu am mai avut astfel de incidente cu o asemenea tragedie, practic tragedia a avut loc într-un gang de trecere pe unde merg nu numai elevi, ci şi adulţi, este în plin centru. Este inexplicabil ce s-a întâmplat", a spus directorul Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgovişte.
Ea a mai afirmat că unitatea de învăţământ se preocupa de situaţia elevilor de clasa IX-a întrucât existau "semnale" că "mai mulţi indivizi dubioşi îi căutau frecvent pe aceşti elevi".
"Situaţia disciplinară de la clasele a IX-a ne-a preocupat mereu deoarece avem semnale că mai mulţi indivizi dubioşi îi căutau frecvent pe aceşti elevi. Noi avem doi paznici care nu le-au permis intrarea în şcoală a acestora şi am convocat comitetul de părinţi la clasa a IX-a spunându-le oamenilor că există anumiţi copii care au legătură cu indivizi dubioşi. Noi ne-am pus probleme de ordine şi siguranţă în şcoală, dar uitaţi-vă că s-a întâmplat lângă şcoală, la mică distanţă, pe acest gang de trecere", a spus Suzana Ilie.
Cuţitul a fost găsit acasă la suspect
Anchetatorii au găsit, luni seară, cuţitul cu care tânărul de 18 ani este acuzat că l-a înjunghiat mortal în gât pe elevul de 15 ani de la un liceu din Târgovişte, arma albă fiind descoperită la locuinţa suspectului, din localitatea Răzvad, şi nu la locul indicat iniţial de către acesta.
Potrivit anchetatorilor, iniţial, agresorul le-a spus poliţiştior şi procurorului de caz că ar fi aruncat cuţitul de pe un pod în apele râului Ialomiţa, tânărul fiind dus la locul respectiv pentru a indica perimetrul în cauză, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ulterior, suspectul a recunoscut că a ascuns cuţitul la domiciliul său din localitatea dâmboviţeană Răzvad, comună învecinată cu municipiul Târgovişte, iar anchetatorii s-au deplasat la locuinţa acestuia, unde au găsit şi au ridicat arma albă cu care a fost înjunghiat mortal elevul de 15 ani.
Pe de altă parte, colegii şi prietenii băiatului de 15 ani înjunghiat mortal la Târgovişte au decis să se întâlnească, marţi, pe Platoul Prefecturii Dâmboviţa, pentru a-i aduce un ultim omagiu adolescentului, dar şi pentru a protesta faţă de violenţa din societatea românească.
Adolescenţii cer locuitorilor municipiului să se alăture şi să arate că le pasă de ceea ce se întâmplă în oraş şi iau atitudine faţă de agresiunea în urma căreia colegul lor de 15 ani a fost înjunghiat cu cuţitul în gât de tânărul de 18 ani.
Motto-ul manifestării de marţi este: "Să arătăm că ne pasă!", iar mobilizarea adolescenţilor va fi făcută pe reţelele de socializare.
Colegii şi prietenii lui Alexandru Andrei Ş. au realizat un videoclip în memoria elevului ucis şi şi-au luat adio de la acesta pe pagina de Facebook, unde au postat sute de mesaje de rămas bun.
"Sunt mândră că te-am putut cunoaste. Nu voi uita niciodată sfaturile bune pe care mi le-ai dat. Sunt sigură că ne veghezi din rai acum!", scrie Ionela Adriana Voica, una dintre prietenele adolescentului ucis.
Întâlnirea elevilor are loc marţi începând cu ora 10.00, pe Platoul Prefecturii Dâmboviţa.
La ora transmiterii acestei ştiri, suspectul, Iulian Vald, în vârstă de 18 ani, acuzat de omor calificat, infracţiune pedepsită cu închisoarea între 15 şi 25 de ani, a fost condus de la Poliţie la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, unde este audiat de către procurorul de caz.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe