Potrivit „Gândul”, în centrul municipiului Miercurea Ciuc a avut loc, de Ziua Maghiarilor, „o acţiune cu caracter de informare privind evenimentele istorice legate de revoluţia de la 1848-1849”, acţiune al cărei organizator a fost Csibi Barna, funcţionar public la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita şi membru al Asociaţiei de Cultură şi Tradiţii Garda Secuiască.
Acesta a „judecat” şi apoi „spânzurat” un manechin reprezentându-l pe Avram Iancu, „acuzat de crimă împotriva umanităţii şi genocid”.
Pe blogul său personal, Csibi Barna arată că a intenţionat să facă astfel cunoscute faptele „moţilor conduşi de Avram Iancu, Petru Dobra, Axente Sever şi alţii”, comise cu „o cruzime animalicească” împotriva maghiarilor.
El a expus o listă cu numărul şi numele victimelor „genocidului antimaghiar, precum şi localităţile unde acestea s-au petrecut”.
„Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul lui. Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi al secuilor”, a spus Csibi Barna.
„Acţiunea de informare” a fost autorizată, potrivit inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, Dan Iamandi. Acesta spune că „spectacolul” organizat de Csibi Barna nu a stârnit interesul cetăţenilor.