- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.10.2014, 16:55)
- Catalin Lupasteanu
DOSARUL privatizărilor strategice: Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy, sub control judiciar. Kerekes, arestat preventiv în lipsă, după ce acesta a plecat din ţară
Completul ICCJ care judecă dosarul privatizărilor strategice a stabilit, miercuri, măsura controlului judiciar în cazul fostului ministru Codruţ Şereş şi al altor trei inculpaţi, în timp ce pentru Gabor Kerekes, care este plecat din ţară, a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă.
Urmărește
1698 afișări
Codruţ Sereş, Zsolt Nagy (Imagine: montaj Mediafax Foto)
În afara lui Şereş, au fost puşi sub control judiciar Zsolt Nagy, Mihai Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu. Procurorii DIICOT ceruseră instanţei ca în cazul celor patru să fie luată măsura arestului la domiciliu.
Măsurile preventive au fost dispuse după ce instanţa supremă a constatat că Gabor Kerekes, inculpat în dosar, a plecat din ţară, deşi era sub control judiciar. Kerekes a transmis recent instanţei un email prin care a anunţat că pleacă în Germania, ataşând scrisori electronice şi copia unui bilet de întoarcere.
Tot miercuri, completul care judecă dosarul a stabilit ca dezbaterile finale în dosarul privatizărilor strategice să aibă loc în 26 noiembrie, când vor fi ascultate pledoariile acuzării şi apărării în acest caz.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Furtul tezaurului. Explicaţiile date de Directorul Muzeului Naţional de Istorie / Expoziţia, asigurată la peste 30 milioane de euro / Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania
-
The Times: „Ucraina are nevoie de Trump”. Care sunt cele patru scenarii privind încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina
-
Trump impune tarife draconice pentru toate produsele şi interdicţii de călătorie Columbiei / Replica preşedintelui Columbiei
Fostul ministru al Economiei şi Comerţului Ioan Codruţ Şereş a fost condamnat, în 3 decembrie 2013, de instanţa supremă, la şase ani de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete.
În acelaşi dosar, Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru aderare la un grup infracţional.
Consultantul internaţional Vadim Benyatov a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare, pentru spionaj.
Stamen Stanchev a primit cea mai mare pedeapsă din dosar, respectiv 11 ani de închisoare pentru spionaj, precum şi patru ani şi zece luni pentru iniţierea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat. Dacă pedeapsa rămâne definitivă, Stanchev va sta în detenţie 11 ani.
Mihai Radu Donciu, fost consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în mandatul lui Nagy (cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici în subordinea ministrului), a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete.
Mihai Dorinel Mucea, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete, din care i-au fost scăzute două luni, perioada arestului preventiv.
Instanţa l-a mai condamnat pe cetăţeanul ceh Michal Susak la patru ani şi zece luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi la zece ani de închisoare pentru complicitate la spionaj, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra la data faptelor, cetăţean româno-englez, a primit o pedeapsă de patru ani şi zece luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi nouă ani şi şase luni de închisoare pentru complicitate la spionaj. Instanţa a comasat pedepsele şi a dispus ca Flore că execute nouă ani şi şase luni de închisoare.
Gabor Kerekes a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional transnaţional.
Tot cinci ani de închisoare a primit şi cetăţeanul turc Mustafa Oral, pentru iniţiere şi sprijinire a unui grup infracţional transnaţional.
Decizia a fost contestată de inculpaţi şi de procurorii DIICOT la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o decizie definitivă în acest dosar.
Procesul "privatizărilor strategice" a început în 20 aprilie 2007 doar cu acuzaţii Stamen Stanchev, Mihai Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu. Aceştia au fost trimişi în judecată, în 18 aprilie 2007, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. În acelaşi timp, s-a dispus judecarea separată a părţii din dosar referitoare la Vadim Benyatov Don.
Vadim Benyatov Don a fost trimis în judecată în 13 septembrie 2007 de către procurorii DIICOT, fiind acuzat că ar fi luat măsuri în vederea obţinerii de informaţii secrete din domeniul energetic, al economiei naţionale a României, informaţii care ar fi fost de natură să pericliteze securitatea statului.
În 30 martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată şi pe Ioan Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei şi Comerţului, Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Gabor Kerekes, Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra, cetăţean româno-englez, Michal Susak, cetăţean ceh şi Mustafa Oral, cetăţean turc.
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 - 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
Concret, în sarcina celor şase inculpaţi s-au reţinut comiterea de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea S.C. Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a S.C. Romaero S.A. Bucureşti şi S.C. Avioane S.A. Craiova, aflate în portofoliul MEC - OPSPI, consultanţă în vederea privatizării S.N. Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării C.N. Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la S.C. Romtelecom S.A. din portofoliul MCTI.
Ulterior, dosarele au fost comasate, cei zece inculpaţi fiind judecaţi în acelaşi dosar, de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La începutul lunii decembrie 2006, Codruţ Şereş şi-a dat demisia din funcţia de ministru. El fusese interceptat de Serviciul Român de Informaţii (SRI) în 2005, monitorizările relevând raporturile directe dintre acesta şi Stamen Stanchev, precum şi aranjamentele de culise privind privatizările unor firme din domeniul energetic, inclusiv promovarea proiectului de hotărâre de Guvern privind vânzarea pachetului de opt la sută din acţiunile Petrom.
Fostul ministru Şereş a mai fost condamnat, pe 31 martie 2014, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul "Hidroelectrica", decizia nefiind definitivă.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Simona Amânar a ajuns de nerecunoscut. Cum arată fosta campioană olimpică acum, la 45 de ani
CANCAN.RO
Orașul din România în care vin ninsorile săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Weather.com
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe