Video VIDEO Un indian, sechestrat de doi români, a murit după ce a alunecat pe geam în încercarea de a scăpa din captivitate

Un cetăţean indian, sechestrat de doi români, a murit după ce a încercat să scape. Victima a ieşit pe balconul locuinţei în care se afla şi a încercat să treacă prin exterior la o altă fereastră, context în care a căzut de la 14 metri. Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Urmărește
3660 afișări

Unul dintre bărbaţi este acuzat de tâlhărie şi lipsire de libertate urmată de moartea victimei, iar al doilea de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal.

"Din probele administrate până în prezent, a rezultat că la data de 06.05.2018, după o racolare prealabilă, în locuinţa lor din Bucureşti, sector 4, inculpaţii S.C.S. şi M.G.A. au deposedat-o prin violenţă pe victima S.A.S., cetăţean indian în vârstă de 23 de ani, de bunurile pe care aceasta le avea asupra sa, respectiv suma de 50 de lei şi un port-document cu carduri. La un moment dat, inculpatul S.C.S. a ieşit din locuinţă pentru a cumpăra bunuri cu cardul sustras de la victimă, lăsându-l pe inculpatul M.G.A. să o păzească. La scurt timp, inculpatul S.C.S. a revenit, exact în momentul în care cetăţeanul indian, profitând de faptul că în locuinţă rămăsese un singur agresor, a ripostat şi a încercat să scape. Astfel, a ieşit în balconul locuinţei şi a încercat să treacă prin exterior la altă fereastră. În aceste împrejurări victima a căzut de la 14 metri înălţime, decedând câteva ore mai târziu", transmit procurorii printr-un comunicat de presă.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici