Un inspector şcolar de la Iaşi a fost confirmat marţi seară cu infecţia cu noul coronavirus. Cadrul didactic care are funcţie de conducere în inspectorat a participat luni la întâlnirea cu miniştrii Educaţiei şi Mediului, ce a avut loc la sediul ISJ Iaşi. Inspectorul nu s-a simţit bine marţi şi a fost testat.
„În cursul serii trecute, un angajat din rândul personalului Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi a fost diagnosticat cu Covid-19. În acest context, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a declanşat o anchetă epidemiologică, iar în cursul zilei de astăzi ( n.r. miercuri ), toate spaţiile instituţiei vor fi supuse unui proces de igienizare, conform procedurilor specifice.”, au anunţat reprezentanţiii DSP Iaşi, printr-un comunicat de presă.
FOTO: Monica Anisie şi Costel Alexe FOTO ISJ Iaşi/Facebook
Luciana Antoci, purtător de cuvânt al ISJ Iaşi a precizat pentru Mediafax că „în timpul vizitei s-au respectat toate normele, iar pe definiţia de contact pe care o are metodologia DSP-ului nu se pliază nicicum contactul cu doamna ministru”.
Angajaţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi vor lucra prin telemuncă în perioada următoare, iar relaţiile cu publicul se vor face online.