- Home
- Social
- BRAŞOV, (27.07.2018, 19:39)
- Loredana Ficiu
Un nou caz de ULTRAJ, în Braşov: Un şofer a fost arestat după ce a scuipat un poliţist şi a vrut să dea cu maşina peste el
Un şofer din judeţul Braşov a fost arestat pentru 30 de zile, vineri, fiind acuzat de tentativă de omor şi ultraj, după ce a încercat să lovească un poliţist cu maşina, apoi l-a scuipat, deoarece agentul a vrut să îl oprească în trafic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
![Imaginea articolului Un nou caz de ULTRAJ, în Braşov: Un şofer a fost arestat după ce a scuipat un poliţist şi a vrut să dea cu maşina peste el](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/17372734/1/5987787-mediafax-foto-tibi-bologh.jpg?width=560)
Un nou caz de ultraj, în Braşov: Un şofer a fost arestat după ce a a scuipat şi a vrut să dea cu maşina peste un poliţist
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, Ionuţ Marin, a declarat corespondentului MEDIAFAX că şoferul unei autoutilitare a fugit, joi, de echipajul care a vrut să îl oprească în trafic pentru un control de rutină. Bărbatul de 38 de ani a încercat să dea cu maşina peste omul legii.
„Un şofer care conducea o autoutilitară însoţită de semiremorcă, pe Calea Feldioarei, nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de către agentul de poliţie şi a efectuat un viraj către poliţist cu intenţia de a-l accidenta, continuându-şi deplasarea. A fost urmărit de echipajul de poliţie cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune aproximativ un kilometru, fiind blocat în curtea unei societăţi comerciale din zonă, însă în momentul în care a deschis uşa să coboare, şoferul l-a scuipat pe agentul de poliţie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ionuţ Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Bărbatul de 38 de ani a fost audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, iar judecătorii au decis arestarea lui pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor şi ultraj.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/amenda-hranit-porumbei-1739358077.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=17372734&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe