Ministrul Cătălin Drulă a explicat că la această licitaţie este folosit noul model de caiet de sarcini care uşurează procedurile.
„DX Cluj-Dej beneficiază de modelul nou de caiet de sarcini, al cărui şablon a fost pregătit la început de an de CNAIR, care sper să devină etalon pentru cât mai multe licitaţii pe infrastructură rutieră. Pe acelaşi tip de caiet de sarcini modern au fost lansate în ultimele luni licitaţiile pentru drumurile de mare viteză Craiova-Lugoj, Bucureşti-Alexandria sau Bucureşti-Târgovişte şi pentru autostrada Făgăraş-Braşov, spre exemplu. Astfel, ne asigurăm că proiectul este făcut cu cap încă de la început, că proiectarea preliminară este cât se poate de detaliată, dar lasă în acelaşi timp libertate constructorilor să ajusteze design-ul. În plus, implicarea autorităţilor locale în proiect este mai mare, iar un antreprenor serios este motivat şi susţinut prin plăţi intermediare definite corect şi corelate cu graficul de realizare a proiectului”, a explicat, pe Facebook, ministrul Drulă.
Ministrul Transporturilor a mai anunţat că noul drum expres este inclus în Masterplanul General de Transport şi va continua spre Bistriţa şi spre Baia Mare, bifurcându-se astfel de la Dej.