- Home
- Social
- ARAD, (04.09.2013, 18:17)
- , Marian Buga
Un pensionar din Arad a predat Poliţiei un plic cu 1.200 de euro găsit pe stradă. Bătrânul a refuzat să fie recompensat
Un pensionar de 77 de ani din Arad a predat Poliţiei un plic cu 1.200 de euro găsit pe o stradă din oraş, banii fiind restituiţi, miercuri, proprietarului, care a vrut să-l recompenseze pe bătrân cu 200 de euro, dar acesta a refuzat.

Un pensionar din Arad a predat Poliţiei un plic cu 1.200 de euro găsit pe stradă. Bătrânul a refuzat să fie recompensat (Imagine: Shutterstock)
Pensionarul de 77 de ani, care a lucrat în trecut ca şofer, a găsit plicul cu valută marţi seară, pe trotuar, pe Calea Aurel Vlaicu din Arad, acesta mergând imediat la secţia de Poliţie din cartier pentru a preda suma.
Bărbatul se afla la plimbare cu soţia sa, iar împreună au decis să ducă plicul la Poliţie, după ce au constatat că în interior de afla o sumă de bani în valută, respectiv 1.200 de euro.
"Poliţiştii au depistat persoana care a pierdut această sumă importantă de bani şi în cursul acestei zile (miercuri - n.r.) cei doi arădeni - bărbatul care a găsit plicul şi proprietarul - au fost invitaţi să se întâlnească. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad l-a felicitat pe bărbatul care a găsit şi restituit banii, pentru atitudinea şi spiritul civic de care a dat dovadă, arădeanul fiind un exemplu de omenie", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Camelia Tuduce.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Proprietarul plicului a vrut să-l recompenseze pe pensionar cu suma de 200 de euro, însă acesta a refuzat banii şi s-a mulţumit cu felicitările primite.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe