Potrivit unui comunicat al DGA, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au dispus trimiterea în judecată a unui agent de poliţie în cadrul IPJ Botoşani, inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi contrabandă în formă asimilată.
Acesta este acuzat că a furat cel puţin 2.000 de pachete de ţigări, care constituiau probe în anumite dosare, aflate în gestiunea sa.
„În fapt, inculpatul, în perioada 2017 – 2018 (la intervale de una – două zile, fără a putea fi stabilit cu exactitate numărul actelor materiale), în calitate de poliţist, având funcţia de agent tehnician criminalist în cadrul I.P.J. Botoşani, cu atribuţii de gestionar, şi-a însuşit şi folosit, în interes personal, mai multe mijloace de probă aflate în gestiunea sa, respectiv 1.500 de pachete de ţigări care făceau obiectul unui dosar penal aflat în lucru la structura de investigare a infracţiunilor de criminalitate economică, precum şi alte 519 pachete de ţigări de diferite mărci, ce făceau obiectul unui alt dosar penal aflat în lucru la structura de poliţie rutieră, fapte ce echivalează, în acelaşi timp cu deţinerea acestor bunuri, care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din fapte de contrabandă cu ţigarete”, se arată în comunicat.
Potrivit ofiţerilor DGA, valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat depăşeşte 23.000 de lei.