Prima pagină » Social » Un poliţist din Capitală a murit pe terenul de fotbal în timpul unui antrenament

Un poliţist din Capitală a murit pe terenul de fotbal în timpul unui antrenament

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, poliţist în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), a decedat, vineri, pe un teren de fotbal din zona Arenei Naţionale, în timpul pregătirii sportive, au declarat surse din rândul poliţiei pentru MEDIAFAX.
Un poliţist din Capitală a murit pe terenul de fotbal în timpul unui antrenament

Potrivit surselor citate, apelul la 112 a venit în jurul orei 16.00 şi anunţa că unei persoane i s-a făcut rău pe un teren de fotbal din zona Arenei Naţionale.

Echipa medicală trimisă la faţa locului a constatat decesul unui bărbat în vârstă de 53 de ani, mai spun sursele citate. Potrivit acestora, bărbatul era poliţist şi lucra în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, iar vineri, acesta se afla pe terenul de fotbal la pregătiri sportive pentru serviciu.

În urma declarării decesului a fost sesizată şi o grupă operativă de la Serviciul Omoruri iar aceştia vor analiza, în urma concluziilor medicilor, dacă vor prelua cazul ca fiind o moarte suspectă, spun surse din cadrul poliţiei.