- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Un pompier a murit într-un incendiu de la complexul comercial Dragonul Roşu
Un pompier a murit, miercuri dimineaţă, într-un incendiu de la complexul comercial Dragonul Roşu, după ce o parte din structura metalică a depozitului s-a prăbuşit peste el şi alţi şapte colegi ai acestuia au fost răniţi, fiind duşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Un pompier a murit într-un incendiu de la complexul comercial Dragonul Roşu (Imagine: Florin_Buliga/Mediafax Foto)
Pompierul salvase un coleg rănit în incendiu, iar în timpul intervenţiei o parte din structura depozitului cuprins de flăcări s-a prăbuşit peste el, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Anca Onofrei.
Alţi şapte pompieri care interveneau pentru stingerea incendiului de la complexul comercial Dragonul Roşu au fost răniţi, fiind duşi cu ambulanţele SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Unul dintre aceştia are arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului, iar pompierul salvat de colegul său a suferit o contuzie la genunchi. Alţi cinci pompieri care au intervenit pentru stingerea incendiului au fost intoxicaţi cu fum.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
La ora transmiterii acestei ştiri, medicii de pe echipajul SMURD acordă îngrijiri unui civil care a fost intoxicat cu fum în timp ce încerca să îşi salveze din bunurile cuprinse de flăcări.
Anca Onofrei a declarat, pentru MEDIAFAX, că incendiul a izbucnit în jurul orei 4.30, iniţial fiind afectat un depozit cu mai multe corpuri, pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi.
Suprafaţa cuprinsă iniţial de incendiu a fost de 800 de metri pătraţi, însă focul s-a extins în ciuda intervenţiei pompierilor, atât la parter, cât şi la primul nivel al clădirii. Depozitul are o suprafaţă totală de aproximativ 3.000 de metri, a precizat Onofrei.
La faţa locului s-au deplasat imediat pompierii civili, însă aceştia nu au făcut faţă singuri şi au solicitat sprijinul ISU Bucureşti. Astfel, peste 20 de autospeciale cu apă şi spumă, echipaje de descarcerare, pompieri salvatori şi maşini cu medic se află la complexul comercial pentru a stinge incendiul. Totodată, lucrătorii ISU au primit sprijin de la Apa Nova, care a trimis în zonă suplimente de apă, precum şi de la Jandarmeria Capitalei.
Pompierii au reuşit să izoleze după aproximativ cinci ore incendiul care a afectat trei hangare, nemaiexistând riscul ca focul să se extindă la celelalte depozite din apropiere. La locul incendiului intervin aproximativ 120 de pompieri şi salvatori.
Pompierii au intervenit din toate părţile clădirii, dinspre extremităţi spre interior, intervenţia fiind îngreunată din cauza focului violent.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat că la locul incendiului au fost trimişi şi 100 de jandarmi.
Complexul nu a fost restricţionat decât în zona din apropierea incendiului, comercianţilor fiindu-le permis accesul pentru a-şi salva bunurile.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO