Un senator PSD, rănit în urma unui accident

Senatorul PSD Aurel Duruţ din judeţul Caraş-Severin a fost rănit uşor, joi seară, în urma unui accident produs în apropiere de municipiul Reşiţa, după ce maşina pe care acesta o conducea a fost lovită de semiremorca unui TIR.

Urmărește
800 afișări
Imaginea articolului Un senator PSD, rănit în urma unui accident

Un senator PSD din judeţul Caraş-Severin, rănit în urma unui accident (Imagine: Octav ganea/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, Ancuţa Cheţan a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că joi seară a avut loc un accident în apropiere de Reşiţa, în care a fost implicat şi senatorul Aurel Duruț, acesta fiind rănit uşor.

”Pe DN 58, la ieşirea din Reşiţa înspre Caransebeş, un TIR condus de un bărbat de 33 de ani, cetăţean român, nu a adaptat viteza în curbă şi a acroşat cu semiremorca maşina în care se afla senatorul de 63 de ani, acesta aflându-se la volanul autoturismului său şi venind din sens opus”, a declarat Ancuţa Cheţan.

Potrivit sursei citate, ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma accidentului, senatorul Aurel Duruţ a fost rănit uşor, având politraumatisme şi fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Reşiţa.

Şoferul TIR-ului este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici